Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)

IV. Disoluţii arhitectonice în satul tradiţional din nord - vestul Tranvaniei. Palatul rece versus casa primitoare

Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă au vitralii, frontonul uneia dintre cele două case este ornamentat cu bogate sculpturi în basorelief. (Anexe fig. nr. 37-42) Şi în cazul românilor din Ucraina s-a produs un transfer în ceea ce priveşte prestigiul social - dinspre interior spre exterior. Casa asigură şi alimentează prestigiul şi poziţia în sat. în această zonă nu se reconstruieşte, ci se construieşte mult - case mari, cu bani câştigaţi la muncă sau „bisnis” în fostele ţări comuniste: „tăţi mergeu la lucru pă unde puteu, da amu mai mulţi merg cu bisnis prin Siberia, care cu ce pot - mărg şi cu « răsărită » să fac bani frumoşi cu ie, are preţ, vând haine, pa aici tăţi îs « bisnismeni »”40. La Apşa de Mijloc (Ucraina) am aflat că „o casă care se respectă” este refinisată şi remobilată cel puţin o dată la doi ani: „astă an n-am schimbat încă mobila, da la tomnă facem remont şi aducem alta, la noi trebe să schimbi tăt în casă, om merge în România să cumpărăm mobilă”41, ne spune o interlocutoare care a terminat o şcoală postliceală de asistente medicale dar care este casnică. Locuinţa rurală contemporană reprezintă o îmbinare a unor materiale de construcţie durabile, cu zidărie din piatră şi cărămidă, planşee din beton armat, învelitori din tablă, ţiglă sau şindrilă bituminoasă şi finisaje de foarte bună calitate. în arhitectura contemporană apare „goana” după materiale de construcţie tot mai „revoluţionare”42, de ultimă generaţie, uşor de manevrat , ieftine sau mai puţin ieftine, care aduc cu ele tehnici noi, ştiinţifice de construcţie. Noile materiale de construcţie în marea lor majoritate sunt folosite datorită faptului că sunt „la modă”, şi aşa ajungem să vedem în aproape toate vilele „ţărăneşti” â la Cedeze şi satele dimprejur sau în casele „palat” din satele ascunse printre dealurile din Maramureşul istoric - marmură, inox, gresie, faianţă, rigips, tâmplărie PVC, termopan, vitralii, etc. 40 Inf. Dan Vasile, 68 ani, Apşa de Mijloc, Transcarpatia, Ucraina, 2005. 41 Inf. Olena Dan, 40 ani, Apşa de Jos, Transcarpatia, Ucraina, 2005. 42 Ciprian Lupşe, „Estetica arhitecturii moderne şi producţia artistică”, în Journal for the Study of Religions and Ideologies, Cluj Napoca, 2004, p. 78. 158

Next

/
Oldalképek
Tartalom