Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)

III. Architectură spirituală/architectură culturală. Tipare mentalitare ale construcţiei

Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă

Repetarea actului iniţial de „Creaţie”, în concepţia omului arhaic acordă semnificaţie lucrurilor, deoarece construirea unei case coincide cu crearea unei lumii37, a unui univers stăpânit de forţe benefice şi malefice, pe care oamenii încercau să şi le apropie, sau dimpotrivă, să le înlăture. In privinţa fiecărui gest, în cadrul sacrificiilor de construcţie existau rânduieli a căror nerespectare presupunea „sancţionarea” celui care îl înfăptuia.

In cazul construcţiei casei se prefera ca însufleţirea să se facă nu prin jertfirea unei fiinţe vii, ci prin consacrarea şi ofranda unor obiecte încărcate cu realitate şi putere; astfel se pierde sensul originar al „morţii violente”, păstrându-se credinţa că nimic nu durează dacă nu este consacrat, însufleţit.

Pe întreg cuprinsul României sunt cunoscute nenumărate forme de sacrificii de construcţie, de jertfe sângeroase ori simbolice săvârşite spre binele unei construcţii, de la sacrificiul uman la substitutele acestuia (umbra, măsura furată cu o sfoară, fotografia) şi la zidirea fiinţelor de pe lângă casa omului (cocoş, ied, miel, iepure etc.). Fiecare element sacrificat (umbra unui om, cocoş, iepure, broască, seminţe, monede, tămâie etc.) are două valori: una generală şi una specifică; cocoşul îndepărtează prin cântecul lui spiritele rele, seminţele aduc prosperitate, monedele bogăţie, tămâia protecţie din partea Divinităţii etc. Analizând practicile de construcţie, toţi cei care au studiat acest subiect au ajuns la aceeaşi concluzie: nimic nu are valoare fără sacrificiu, sacrificiul fiind „piatra fondatoare a oricărei întemeieri”38.

37 Mircea Eliade, Comentarii., p. 64.

38 Monica Budiş, op. cit., p. 41.

118