Marcu-Istrate, Daniela - Rusu, Adrian Andrei - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania 3. (Satu Mare, 2004)

Adrian Andrei Rusu: Capele şi cetăţi în Transilvania şi vecinătăţile ei în secolele XIII-XIV

primul pas către fundarea unei noi parohii, al unei aşezări subcastrense încă insuficient de bine conturată. Fenomenul este greu de depistat documentar pentru că nu se scrie explicit despre el decât foarte rar, în afara centrelor episcopale sau monastice.

Capelele s-au născut odată cu cetăţile sau după aceea, dar mereu au fost subordonate programului de construcţii militare. Pentru ele s-au găsit spaţii subsidiare, adesea ascunse, ferite de circulaţie intensă, mici. Cele mai modeste formule arhitectonice cu destinaţie religioasă se marcau prin nişe - locuri private de rugăciune. Acestea sunt, în fapt, nu capele propriu-zise, ci oratorii cu icoane sau, mai rar, cu altare portative.

Din punct de vedere al poziţiei topografice, au fost independente ori integrate. S-au legat de palate5 ori de turnurile locuinţă (donjoane) (adesea la etaj), s-au instalat deasupra turnurilor de poartă (simbolistica creştină a porţilor), dar au fost şi turnuri-capele speciale. Nu avem, deocamdată nici o dovadă pentru prezenţa capelelor duble, nu neapărat independente, ci realizate prin supraetajare (aşa-numita Doppelkapelle), înainte de anul 1400. Cea de la Hunedoara, din secolul al XV-lea, este o capelă dublă. Dar indicii că ele au funcţionat în alte părţi decât în cetăţi există,6 astfel că nici această formă arhitectonică nu poate fi înlăturată din atenţie. Datorită rezolvărilor extrem de simple (uneori absidări din fundaţii, dar, mai des, nişe unghiulare, nu totdeauna orientate către răsărit) pe care le-au deţinut, este extrem de dificil de identificat astfel de amenajări în elevaţii şi imposibil de realizat acelaşi lucru atunci când posedăm doar fundaţii. O încercare ne-o oferă elevaţia conservată până la noi a donjonului de la Bologa (jud. Cluj, fig. 1). Alături de şemineu există acolo două nişe ample, una la nivelul al treilea, alta la următorul. Ambele se termină cu ferestre, ambele au mici firide laterale. Prima este la nivelul în care a funcţionat şi căminul şi are o orientare aproximativ sud-estică. Poate acestea ar fi temeiurile pentru care ar putea fi socotită nişă de altar.

Regăsirea este de-a dreptul o imposibilitate în monumente cu accentuat grad de distrugere. Totala lipsă a unei marcări arhitectonice a altarului nu este, nici ea, tocmai neobişnuită, aşa încât nu se poate avea în vedere o respingere automată de la o folosire sacrală a unor construcţii neabsidate.

Să continuăm numai cu câteva precizări privitoare la capelele independente. Se situează mereu sub limita de patrimoniu arhitectural de la care am putea să le socotim biserici fortificate. Pentru a preciza acest termen nou pe care îl folosim, vom scrie că ar fi vorba despre situaţii în care edificiul religios nu deţine rolul principal ori singurul rol într-un complex de elemente de fortificare ori despre o biserică care este însoţită de incinte care nu depăşesc

5 Termenul, nou numai în istoriografia noastră de arhitectură, este tratat separat, în scris, pe baza comunicării noastre Paläste in den Burgen Siebenbürgens im XIII—XIV. Jh. (Krems, octombrie 2003).

6 Biertan, Cisnădie şi Curciu (jud. Sibiu), Ilărman şi Sânpetru (jud. Braşov), vezi C. Popa, Capela, p. 42; eventual Orăştie (jud. Hunedoara).

Capele şi cetăţi în Transilvania

101