Kiss Imola - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania (Satu Mare, 1999)
Adrian Andrei Rusu: Capela din Cetatea Rîşnovului (jud. Braşov). Reinterpretarea unui monument arheologic
67 Un indiciu pe care merită să-l punem în ecuaţia, subliniem ipotetică, a reinterpretărilor, este acela al amenajării care a funcţionat în spaţiul altarului. Cu rază mare, acoperind aproape întreaga suprafaţă de mişcare dinspre navă, ea se prezintă ca un fel de bazin, cu adâncime restrânsă, cu pereţi şi fund relativ îngrijiţi. Preocuparea pentru etanşarea interiorului sugerează faptul că a fost vorba nu despre captarea unui izvor, ci despre conservarea apei adusă din altă parte. Modalitatea de umplere nu o vedem rezolvată altfel căci, în cazul analogiilor din cetăţi, funcţiona un sistem auxiliar de orientare şi colectare a apei pluviale, aranjament care este de neconceput în spaţiul sacral al capelei. Deja utilizând termenul de "bazin" încercăm să-i aflăm rosturile. Ar fi de neimaginat că acesta să fi avut vreo utilitate exclusiv laică, căci nici un indiciu arheologic nu separă construcţia capelei de aceea a bazinului. Cele două au trăit sigur împreună. în perioade istorice mai târzii, fântânile sunt întâlnite în biserici fortificate, în acelaşi fel în care ele se practicau în interiorul oraşelor, aproape în fiecare casă. Vom invoca aici exemplul fântânii din biserica de la Brădeni (jud. Sibiu), a cărei prezenţă pare a se explica prin lipsa incintei în care ea şi-ar fi aflat, mai curând, locul. Or, analogia invocată nu este utilă pentru Rîşnov, căci accesul curent la apă nu era facilitat prin construcţia aflată deasupra ei, ci dimpotrivă, îngreunat. Cuvântul "cristelniţă" a însoţit şi cercetarea lui Fl.Costea21. într-un edificiu de cult, o folosire la care un astfel de bazin ar fi de imaginat este aceea de loc de botez. în această variantă, capela ar deveni ori ar primi rosturile unui baptisteriu. După cum se cunoaşte, rosturile baptisteriilor s-au considerat încheiate nu cu mult timp în urmă. Limita lor de utilitate se pare că nu depăşeşte, pentru spaţiile Europei de Est, secolele XII-XIII. Această folosire a fost legată de un tip planimetric specific, care era, întotdeauna, o construcţie de plan central (rotondă), adesea asociată la un complex ecleziastic mai amplu. Botezurile de maturi au continuat masiv însă chiar şi după secolul al XIV-lea, căci categoria păgânilor ori “schismaticilor” pocăiţi sau obligaţi la un nou botez, considerat canonic (în biserica catolică), nu se epuizase. Locurile de oficiere ale botezurilor târzii au intrat însă într-un anonimat constructiv total. Nimeni nu ar mai fi în măsură să numească astăzi, cu precizie, locul în care acestea au fost practicate, fie pentru că nu se cunosc clădiri specializate, fie pentru că biserica care le oficia nu le-a descris în detaliu. Asocierea cetate-capelă-baptisteriu pare a fi extrem de potrivită dacă ne imaginăm că botezurile târzii au avut loc cu ajutorul forţei politice. Capela de la Rîşnov nu este singura de acest tip pe care o întâlnim în sud-estul Transilvaniei. 21 Fl.Costea, Cercetările arheologice de la Rîşnov-cetate..., p.50, 55.
