Kiss Imola - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania (Satu Mare, 1999)
Adrian Andrei Rusu: Capela din Cetatea Rîşnovului (jud. Braşov). Reinterpretarea unui monument arheologic
65 cronologice timpurii, ci şi alteia care urcă până în secolul al XV-lea15. Acelaşi tip de semne pe fund de vase (cruci înscrise în cerc) au apărut în aşezări relativ învecinate, cu datarea largă menţionată16. Nu există înmormântări contemporane bisericii care să sprijine în vreun fel o cronologie timpurie. Morminte, 12 la număr, există, însă gmpate în jurul cisternei (M 1-4, M 11-12) sau la o distanţă de 5,20 m de închiderea de vest a nevei (M 6-9). Cu o singură exepţie, ele aparţin unor inşi maturi. Stratigrafia cisternei relevă foarte bine prezenţa unor înhumări grăbite, de personaje parţial afectate de rupturi de oase şi cu urme de lovituri, alături de armele pe care le-am amintit. Primii înhumaţi au fost plasaţi cu oarecare grijă, -Mila fost chircit, - în fundul “cisternei”, peste ei s-a aşezat pământ, până la nivelul de călcare al edificiului, iar defuncţii care au urmat au fost deja înhumaţi la gura fostei “cisterne”, acoperiţi printr-o mică movilă ridicată tot acolo. Scoaterea din funcţie a “cisternei”, ca şi înălţarea pământului într-o ridicătură, cu diametrul de 3,20 m, demonstrau, împreună, ieşirea din uz a unei componente utile (“cisterna”) şi perturbarea nivelului interior de călcare. Grupul aflat în exteriorul bisericii, pare să aibă puncte comune cu cel interior doar prin aceea că ar avea urme de răni. Dar, afirmăm noi, amplasarea excentrică faţă de biserică, ca şi unele detalii anatomice (vezi M 7), pot pleda şi pentru înhumarea acolo a unui grup restâns de marginali. Pe lângă inventarul foarte banal al mormintelor (catarame corodate, cuie, două vârfuri de lănci), s-a invocat un singur vârf de săgeată, de formă romboidală, cu datare în secolele XIV-XV, găsit lângă unul dintre cele 12 schelete. Tipul respectiv este mult prea comun pentru a fi instrumentat într-o cronologizare sensibilă, nouă cu adevărat utilă. Aşadar, după opinia noastră, mormintele găsite sunt mai degrabă toate târzii, aparţinând perioadei de dezafectare (umplerea “cisternei” şi denivelarea gravă a podelelor), respectiv le putem considera doar ca nişte morminte de asediu, practicate cândva în secolele XVI-XVII, cu puţin înainte ori după scoaterea din uz a întregii incinte de jos a cetăţii (prima jumătate a secolului al XVI-lea), a capelei însăşi şi trecerea saşilor la cultul evanghelic. Mormintele dau deci, fără nici un fel de dubiu, termenul ante quem al dezafectării capelei. Obiecţiile contra destinaţiei cultului ortodox al bisericii pot continua prin aceea că prezenţa românilor se leagă de biserica Sf. Nicolae de la Rîşnov, aflată înspre sud-vest de ansamblul cetăţii, pe o altă vale ce coboară din munţi. Această biserică datează, după cum se afirmă, anterior anului 15 P.Diaconu, D.Vîlceanu, Păcuiul lui Soare. I. Bucureşti, 1972, p. 133. D.Ţeicu, Banatul montan in evul mediu. Timişoara, 1998, p.269. 16 K.Horedt, în MCA, II, 1956, p.21, 30, fig.16/9; Benkö E„ A középkori Keresztárszék régészeti topográfiája. Budapest, 1992, tab.33/15; Benkö E., Demeter I., Székely A., Középkori mezőváros a Székelyföldön. Cluj, 1997, p.64, fig.2/1
