Kiss Imola - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania (Satu Mare, 1999)
Emődi Tamás: Cercetări efectuate la Biserica reformată din Săcuieni (jud. Bihor)
190 respectiv 1403-1404)19, fratelui acestuia, Laurenţiu şi comitelui de Sáros, Szabolcs şi Gömör, Petru Dobi2'1, descendent pe linie maternă a ramurii de Egyedmonostor. Ascensiunea familiei Zólyomi de Albiş, orginară din pătura inferioară a nobilimii comitatense, a fost marcată de dobândirea sub domnia lui Sigismund a unor domenii importante în comitatul Bihor, ale căror nucleu îl constituia tocmai domeniul Diosigului, obţinut prin donaţie în 139321 ca recompensă a meritelor lui David de Albiş. La începutul secolului următor rolul de centru domenial al Diosigului este preluat de Săcuieni, dobândind în 1417 şi dreptul de târg anual pentru ziua de 2 februarie ce beneficia de toate privilegiile târgurilor oraşelor libere regale22. în 1418 se menţionează şi un târg săptămânal23. Astfel s-au creat condiţii favorabile dezvoltării localităţii, devenită cu timpul oppidum, fapt confirmat şi de pecetea ei purtând inscripţia + SIGILLVM+OPPIDVM+SZEKELHYD+, încadrând imaginea unei păsări - probabil a unei berze - cu anul 144524. Rangul localităţii se reflectă şi în numărul relativ mare al peregrinilor originari din Săcuieni, studenţi la diferite universităţi europene, printre care Matia Székelyhídi, canonic de Alba Iulia în 147725. Un Clemente de Zekelhyd a fost în 1472 arhidiacon de Hunedoara26. în 1460 regele Matia acordă lui Toma şi David Zólyomi respectiv lui loan, fiul lui Ladislau Zólyomi dreptul de a construi o cetate de lemn sau piatră înconjurată de şanţ de apărare27 *. Fortificaţia ridicată în zona mlăştinoasă a râului Ier a fost asediată şi cucerită în 1514 de oştile ţărăneşti ale lui Gheorghe Dózsa, în asediu pierind patru membri ai familiei şi fiind distruse documentele din arhiva lor2*. Primul document care atestă în mod direct existenţa unei biserici la Săcuieni este conscripţia de dijmă papală din anii 1333-1335 în care preotul Marcu despre eoniiicte cu un descendent al familiei Székelyhídi pe seama unor pământuri de lângă Săcuieni; vezi şi ZsO. II/l, nr. 1002. Engel, op. cit., p. 584. 2,1 Idem, p. 432. 21 Jakó, op. cit., p. 55-56; ZsO., I, nr. 3182. 22 Bunyitay, op. cit., III, p. 316. 23 Idem. 24 A római szent birodalmi széki gróf Teleki család gyömrői levéltára, red. Iványi Béla, Szeged, 1937, p. 277. Imaginea peceţii s-a păstrat pe un document din 1725. 25 Tónk Sándor, Erdélyiek egyetemjárása a középkorban, Bukarest, 1979, nr. 1497. Vezi şi nr. 266. 645. 1501, 1639, 2411, 2464. 2<' Zimmermann Fr.-Werner C.-Müller G., Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, voi. VI, Bucureşti, 1981, nr. 3929. 27 Bunyitay, op. cit., III, p. 316: 4 ’castelluin seu fortialitium ligneum aut lapideum cum propugnaculis, mensibus, fossatis”. 2* Monumenta Rusticorum in Hungária rebellium Anno MDXIV, red. Fekete Nagy Antal, Budapest. 1979, nr. 114,371.
