Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Echipa
“...Tata, după ce făcuse războiul... s-a stabilit la Satu Mare. A fost numit director la Casa Asigurărilor Sociale, cam ceea ce e azi Direcţia Sanitară... A cunoscut-o pe mama, s-au căsătorit... Bunica mea maternă era sora lui Ilie Carol Barbul, fiu de canonic unit şi memorandist. Acest unchi al mamei, care a avut o casă în piaţa centrală cu blazon nobiliar (din 1327) deasupra intrării, a fost cea mai reprezentativă figură a românilor din Sătmar...” (Poesis, 1991, nr. 9-10) Studii: Familia Enescu (tatăl a fost directorul lui G.M. Zamfirescu în cei doi ani cît a locuit la Satu Mare) s-a mutat după naşterea copilului la Braşov. Aici urmează: Şcoala Primară Evanghelică, liceul “Andrei Şaguna" (bacalaureatul în 1944). Va urma, la Cluj, Fac. de Litere şi Filosofie, pe care o absolvă în 1948 (specialitatea filosofie cu L. Blaga şi D.D. Roşea). între anii 1949- 1951 lucrează ca bibliotecar la Univ. din Cluj, apoi va preda educaţia fizică (1952- 1955) în acelaşi oraş. Intră în redacţia revistei Tribuna (1957-1965) şi a revistei Steaua (1965) stabilindu-se apoi, definitiv, la Oradea. Aici va lucra la revista Familia (din 1966), unde va îndeplini şi funcţia de red. şef. adj., pînă la pensionare, în 1986. Moare la 22 iulie 1994 şi este înmormîntat la Oradea. •k Activitatea literară R. Enescu a debutat în Revista Cercului Literar din Sibiu (1945). A colaborat la revistele Tribuna, Steaua, Familia, Secolul 20, România literară, Cahiers roumains d’études littéraires, Luceafărul, Scrisul bănăţean, Libertatea (Panciovo) etc. Este distins cu premiile revistei Secolul 20, 1968; 1978 - Premiul Asociaţiilor Scriitorilor din Cluj-Napoca. Opera literară: Franz Kafka, Ed. pentru Lit. Universală, 1968, 207 pag; Critică şi Valoare, Ed. Dacia, Cluj, 1973, 184 pag.; Ab urbe condita, eseuri despre valoarea omului şi umanismului valorilor, Ed. Facla, Timi_______E________ şoara, 1985,232 pag.; între două oceane, note de călătorie, Ed. Sport Turism, Bucureşti, 1986; Eszmék és stílusok: essézék, traducere de Florváth Andor, Bucureşti, Ed. Kriterion, 1989,223 pag. * Radu Enescu a semnat prefaţa următoarelor cărţi: Radu Câmeci - Clipa eternă, versuri, Ed. Eminescu, 1988; Chestov, Leon - Revelaţiile morţii (Dostoievski - Tolstoi), în româneşte de Smaranda Cosmin, Institutul European, Iaşi, 1993. * în Cercul Literar, R. Enescu aducea (după mărturia lui Şt. Aug. Doinaş) o notă “speculativă” debordînd de o ferventă preferinţă spre fenomenologie şi existenţialism (Husserl, Hartmann, Scheler, Jaspers, mai tîrziu, M. Heidegger). Preocupat de a găsi o vis directiva, o ontologie a “direcţiei”, R. Enescu a înţeles devreme că vremurile nu erau prielnice unei meditaţii filosofice (“...fiind în imposibilitate să gîndesc liber - or, libertatea e o condiţie sine qua non a filosofiei - am aflat un refugiu, un modus vivendi în critica literară”; Poesis, 1991) şi a coborît în cîmpul “secundar” al Literelor. De altfel, secundarul ca “reducţie”, ca “sistem social” îl va conduce spre F. Kafka. Monografia din 1968 ilustrează nu numai o linie de forţă a scrisului enescian (eseul) ci şi un prilej de-a oferi (modi res considerandi) “modalităţi noi de a privi lucrurile, lumea, omul, istoria” (Ab urbe condita, pag. 83), o modalitate analitică, am zice, antidogmatică, a propriului veac comunist parcurs de scriitor. Eseul despre Kafka devine o oglindă întoarsă, miraculos, spre prezent: “Scriitorul a fost într-adevăr un poet al negării nelimitate dar nicidecum al capitulării necondiţionate... A depistat elementul negativ cu o pasiune necruţătoare nu pentru a se complace în contemplarea lui cinică. A arăta ceea ce nu e adevărat - procedeu numit de fîlosofia fenomenologică reducţie - constituie o operaţie preliminară care fereşte adevărul de falsificările sale, ne păzeşte de fixaţiuni şi 84
