Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Anexe, I
Adio Alexandru NICORESCU Ca veghe smulsei păsări din bezna unui ou, Făpturile, pămîntul în creştet le postează. Că fie scoică vie, neostoit ecou. Când zare spre-altă zare comorile-şi I. nechează! E cel din urmă cântec, al unei vieţi zdrobite, Prin noaptea unui suflet, va rătăci mereu, îl voiu uita!... Cu mine voiu duce amintirea Că o clipă printre oameni, a fost numai al meu. Pornirăm încă gemeni aripilor dintîi, Spre pîntecele zării de mult dogoritoare. Să bîntuim gorgoane, zenituri, răspîntii - Desţelenind a lumii frumuseţe viitoare! 11. îl voiu uita şi-n urmă, refrenul va rămâne Cenuşa, amintirei, pe un drum, fără popas, Voiu îngropa în dânsul, iubirea pentru tine, Cu cel din urmă, cântec, adio!... bun rămas. Durere 1. Mi-e sufletul ca şi-un cavou, în care se preschimbă totul în ruine în dânsul putrezesc, icoane din trecut care au trăit visarea lor, cu mine. Cobor în el, din zi în zi, tot mai adânc Şi redesprind grădina lor cernită, Şi ochii lor mă fulgeră, pătrund Privirea mea, perdută, ostenită... Geneză ... Şi iar izbucni cuvîntul cu lava-i din afund, Torentele de flăcări spre creştet să inunde! O, harfele luminii pe-al dimineţii prund, Slăvind în larguri visul abia născut din unde! (Nordul Ardealului, anul II, nr. 5, 18 febr. 1928) II. (Nordul Ardealului, anul II, nr. 7, 14 martie 1928) Valentin STRAVA 279
