Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Afirmarea - pagini literare sătmărene
istorie literară prin intermediul revistelor literare pare un deziderat al preocupărilor istoricului literar sătmărean. De aici rezultă şi importanţa pe care o acordă unor secţiuni care, în opinia sa, conferă individualitate unei publicaţii: literatura beletristică, rubricile despre artele plastice, muzică, filozofie şi poşta redacţiei. Dacă în relevarea corpusului bibliografic acribia istoricului literar rămîne o componentă a specialistului, comentariile, aprecierile critice care însoţesc trecerea în revistă a diverselor opere literare ale scriitorilor epocii nu impun şi un spirit critic la nivelul documentaristului (N. Manolescu). Mai elaborat şi sistematizat ni se înfăţişează studiul monografic “Revista jurnalul literar”, cercetare istoricobibliografică complexă unde urmăreşte cadrul istoric care favorizează apariţia acestei reviste (Iaşi - seria 1939, 53 de numere; Bucureşti - seria a doua 1947- 1948), strategia direcţiei critice în poezie, proză şi critică, descrierea rubricilor principale şi, mai ales, bibliografia (alfabetică şi cronologică) a colaboratorilor şi a titlurilor semnate. Deşi se perindă prin faţa ochilor noştri zeci de nume de colaboratori (printre care G. Ivaşcu - secretar de redacţie, Al. Piru, Mircea Pavelescu, Magda Isanos, Eusebiu Camilar, G. C. Loghin şi alţii), în paginile lucrării lui Nae Antonescu, figura tutelară rămîne - G. Călinescu, înfăţişat ca un “căpitan de corabie” cu “autoritate deplină” (pag. 13). El a imprimat revistei un program teoretic distinct, asupra căruia revine în mai multe numere, precum asupra unei ars poetica. Reamintim din această “cartă” cîteva priorităţi (care vor trece, de altfel în Istoria literaturii române la care criticul lucra în această perioadă): restabilirea autonomiei literaturii şi specificul naţional. Unele dintre rîndurile sale de atunci par scrise pentru a lua aminte astăzi: “Noi sîntem o revistă de artă, nu de stînga ori de dreapta”; sau: “Stăm în tumul de fildeş al artei pure atîta vreme cît patria e în siguranţă. Dar dacă norii se vor apropia de noi ne vom coborî din turn şi vom face artă cu tendinţă”. Reiese, la tot pasul, uriaşul Istoricul literar şi geanta lui cu cărţi travaliu al criticului la realizarea revistei, mai ales prin punerea în evidenţă a pasiunii cu care a susţinut rubrica Poşta redacţiei (în cadrul căreia, numai în 1939 a dat, nu mai puţin de... 907 răspunsuri!). Preocuparea pentru creaţia tinerilor a fost o constantă a revistei “Jurnalul literar”: “Jurnalul nostru este un cîmp de experienţe pentru tineri”. Aici au debutat, de altfel, cîteva nume cu greutate în scrisul românesc: Eugen Coşeriu, Şt. Aug. Doinaş, Adrian Marino, Ion Sofia Manolescu etc. Criticul obişnuia să răspundă direct, acasă, unor tineri, iar pe cei în care credea îi invita pe la redacţie: “Lasă sfielile. Vino să stăm de vorbă” (către Adrian Marino). Pe majoritatea îi sfătuia să nu se grăbească să publice “înainte de a ajunge o personalitate hotărîtă” şi, de regulă, trimitea spre studiu: “Să vedem eseistica. Programul nostru e strict: poetul om întreg.” O importantă rubrică a Jurnalului literar, ne asigură studiul lui Nae Antonescu, a fost cea intitulată Prostologhicon (nume ironic inventat de critic), unde a avut în vizor cărţile noi apărute, jurnalistica revistelor, scriitorii şi instituţiile. Polemicile Jurnalului s-au îndreptat cu precădere spre ziarul Universul, România literară a lui Cezar Petrescu, Azi a Iui Zaharia Stancu, Gîndirea luiN. Crainic. N-au lipsit adrese precise la Dan Bottá, la poezia lui 25
