Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Revista catolică
SAVINESCU, Vasile Născut la 16 noiembrie 1932 în satul Mama Nouă, jud.Satu Mare. Studii: Liceul “MoiseNicoară” din Arad (1952), Institutul Pedagogic de 2 ani (învăţători), Timişoara (1958), Facultatea de Filosofie din Bucureşti (1968). Profesor, ziarist, membru al UZP - şef secţie cultură la “Cronica sătmăreană” (1968-1974), instructor cu probleme de artă la Comitetul judeţean de cultură Satu Mare (1974-1989), consilier şef al Inspectoratului pentru cultură al judeţului (1990-1996). A publicat: “Epopee pe Someş” - album-reportaj editat de secţia de propagandă a PCR judeţean Satu Mare, Oradea 1970; “Sîmbra”, album etno-folcloric (fotografii Sandu Mendrea), editat de Centrul de creaţie Satu Mare, Tip. Oradea, 1973. A iniţiat şi întocmit, împreună cu Ion Vădan şi Ovidiu Suciu, două antologii literare “Afirmarea", editate de Comitetul de cultură al judeţului Satu Mare în 1978 şi 1980. Este prima panoramare a scrisului tînăr sătmărean, cu portrete, analize şi premoniţii confirmate de timp, asupra scriitorilor neafirmaţi editorial la acea dată (Ion Bala, Tudor Daneş, Al. Pintescu, Grigore Scarlat, Ion Vădan, George Vulturescu). Satu Mare, monografie (în colaborare cu Doru Radosav), Ed. Sport-Turism, 279 pag., 1980; Privitor la aceeaşi scenă, publicistică teatrală, Ed. “Afirmarea”, Satu Mare, 1994,312 pag.; Euterpe la paralela _____s_____ 48, publicistică muzicală, Ed. “Afirmarea”, Satu Mare, 1995, 266 pag.; ediţia a 11-a, cu un cuvînt înainte şi postfaţă de prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999, colecţia “Monografii”, 290 pag. •k Calitatea de “cronicar” (singura pe care autorul şi-o arogă orgolios) al vieţii teatrale/ muzicale din provincie este greu de evoluat, într-un orizont de aşteptare al publicului, cu multe sinuozităţi, informaţia ziarului local va fi, adeseori, canalizată spre rezonanţa numelui actorului/dirijorului care vine în oraş. “A relata” se trasformă, nu o dată, într-un act de jubilaţie în faţa unei prezenţe care a oprit în provincie şi prestaţia pare a deveni, cel mai adesea, “eveniment”. Refuzînd adesea o astfel de publicistică autorul pare să scrie nu pentru a relata cît pentru a se relata. Iniţiator el însuşi a unor manifestări culturale naţionale (colocviile sătmărene “Arta actorului”), jurnalistul ştie că “ideologia dominantă” nu acceptă intervenţii asupra cadrului şi, de aceea, se va concentra asupra impresiei artistice, substituind-o, printr-un joc voluptuos al nuanţelor, în semne ale valorii. Pe acestea doreşte să le inoculeze publicului, ca pe nişte preţioase extracte euforice din lujerii subţiri ai actului de cultură. Metoda de inoculare reuşeşte prin supralicitarea calităţii de martor (nu al clipei ci al istoriei, pentru că V. Savinescu vede actul teatral sătmărean în continuitatea sa, ca o componentă a vieţii spirituale de aici) sau prin identificarea autorului cu actorul, cu “chipul fascinant al histrionului”, după care stă ascuns pentru a putea proceda la o reflectare a contextului. Astfel de “portrete creatoare” dau culoare prăfuitului text al unui îngălbenit spectacol de mai an. La vreme, această fidelitate a autorului pentru spectacolele sătmărene, nu numai că a impus o pedagogie a receptării actului de cultură dar, cronicarul, a ţinut să impună şi în presa din ţară spectacole şi interpreţi - foarte multe texte din Cronica sătmăreană au fost publicate, concomitent, şi în reviste precum: Flacăra, Contemporanul, Astra, Familia, Tri-195
