Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Geneze
Referinţe: Balogh Edgár: A sárga rózsa útján (Pe drumul trandafirului galben) ín Korunk 1964/5; reeditat Én tintás esztergapadom (Strungul meu plin de cerneală) în 1967, pag. 92-94; AVDolg: Szabó Etelka: H. R. publicisztikai munkássága (Activitatea publicistică a lui H. R.) 1968. Poet, învăţător. S-a născut la 19 februarie 1905, în localitatea Vîjuleţ, judeţul Mehedinţi. A absolvit Şcoala normală din Tumu Severin (1924). A fost învăţător suplinitor în comuna natală, apoi în Huta Certeze (Satu Mare, 1929-1934); Ellisabetofka- Tighina, Basarabia; Ada Kaleh; Viasu- Mehedinţi; Seini - Satu Mare (1934-1940). Debutează cu poezie în ziarul “Crainicul” din T umu Severin, în 1931. Publică (începînd cu 1931) în revistele sătmărene: Viaţa Şcolară, Afirmarea; în Ramuri (Craiova); Cronica (Baia Mare); Pagini literare (Turda); Gînd românesc (Cluj); Familia (Oradea). In 1940, pe fondul evenimentelor istorice din Ardeal, se întoarce acasă. Tatăl său murise la Mărăşeşti. îşi întreţine mama şi nepotul Jlarie (redactor la revista “Ramuri”). în perioada 1948-1961 trece prin diferite funcţii şi locuri de muncă: şef secţie de învăţămînt - Mehedinţi; inspector şcolar al regiunii Gorj; şef secţie H învăţămînt şi culte religioase - Craiova; director adjunct al Colegiului “N.Bălcescu” (Craiova). Moare la 5 august 1963. A publicat volumele: Luminişuri în somn, Ed. Atheneum, Satu Mare, 1936, 64 pag; Azur pentru plopul cu îngeri, Ed. Astra, Satu Mare, 1938,78 pag.; Ţărmuri vechi, Tip. "Viaţa culturală” a lui lacob Wieder din Seini, 1938. în revista Afirmarea, al cărei colaborator devotat a fost, sínt două referiri la volume care nu au mai apărut: astfel, poeziile Întîlnire în vis, Răsărit sínt menţionate că fac parte din volumul Inscripţii pe lespezi de vis (nr.2/1936) şi în nr.2/3, februarie -martie, 1939 este anunţată apariţia iminentă a cărţii Cuc prin ţară cobue - cu ciclurile Tainele care anină de boltă şi Om din ţara cucului. * Poezia lui D. Hinoveanu se situează în limitele limbii din vremea sa, rimînd conştiincios, aici săltăreţ şi zglobiu (ca în Te ridici - “Te ridici/ şi păşeşti, / prin neguri, înainte,/ alee ninsă/ cu fulgi de aduceri-aminte...// Aştept/ să luneci prin gîndu-mi/ isvor de poveşti/ răsărit/ pe ogorul meu de ani / în continuu să creşti.../ / Fii astăzi:/ azur, lună plină,/ te anină/ de sufletul meu/ fuior de lumină...”), dincolo zgrunţuros şi fortuind "dactiiele”: “Soarele s-a ridicat pe cer/ Picurînd în sufletele adormite aur./ Spuza lui muncită’n bolţi de 109 HINOVEANU, D.
