Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Wolodimir Fenici: Transformarea relaţiilor stat - biserică în Ucaina în perioada totalitarismului (1938-1943, 1988-1989)
Wolodimir Fenici acelaşi an a început în URSS înregistrarea confesiunilor religioase care au fost lichidate sau trecute în ilegalitate în trecut, de către regimul comunist - Biserica Ucrainiană Autocefală Ortodoxă, Biserica Ucrainiană Greco- Catolică, alte biserici. Experienţa relaţiilor biserică-stat în Ucraina în perioada totalitară şi post-totalitară se caracterizează printr-un stadiu ciclic, fundamentalismul ideologic fiind schimbat în 1943 de către pragmatismul corporativ, care la rândul său, în 1958-1960 devine iar fundamentalism ideologic. Schimbările politice care au avut loc în statul totalitar agonizant în 1989-1991 pretindeau de la guvern “sfinţirea” ideologică. Conform părerii autorilor “politologiei post-comuniste”, după căutarea subiecţilor probabili pentru rolul elementului-cheie în conştiinţa politică, în majoritatea ţărilor postcomuniste a fost aleasă religia, mai precis biserica34. “Sindromul” sistemului politic implantat a cuprins şi Ucraina independentă, cu toate că nu pe calea Rusiei sau a ţărilor Asiei mijlocii. Rezultatele reale ale politicii religioase sovietice din perioada cercetată au contrastat puternic nu numai faţă de tezele declarate de constituţie şi lege în legătură cu despărţirea bisericii de stat şi declararea libertăţii de conştiinţă (confesionale), dar şi a diferitelor “instrucţii” cu caracter pragmatic, emise de Consiliul în problema Bisericii Ortodoxe Ruse şi de Consiliul în problemele religioase de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS, în problema deficienţelor în efectuarea propagandei ateist-ştiinţifice şi a mijloacelor legate de îmbunătăţirea acesteia. Nu intenţionăm să ne oprim asupra rezultatelor acestei politici din Ucraina, doar vom arăta că Papa Pius al IX-lea, (1846-1878), în 1846 şi 1864, în “Qui pluribus” şi în “Syllabus” a criticat “doctrina deficitară, aşanumitul comunism, deoarece provoca o rupere fundamentală a drepturilor şi a societăţii omeneşti”35. în al doilea război mondial Vaticanul s-a situat pe poziţii diferite faţă de URSS, iar după victoria asupra fascismului, Kremlinul avea posibilitatea să se răzbune pe susţinătorii Vaticanului. Rezultatul a fost jertfirea Bisericii Greco-Catolice din regiunile vestice ale Ucrainei, care în decursul anilor 1945-1950 a fost pusă în ilegalitate iar preoţii persecutaţi şi trimişi în lagăre. Versiunea oficială a statului totalitar şi a istoricilor ateişti sovietici - biserica ucrainiană greco-catolică s-a “autodesfiinţat” şi “s-a unit cu biserica ortodoxă rusă” în soborul de la 34 Politológia postkomunizmu: Politechnev analiz postkomunistechneh suspilstv , colectiv de autori condus de V. Polohalo, Kiev, 1995, p. 132. 35 Citat după: Kovalskey N. A., Şpravilsva li katolitzizm s vizovami XX st,?. în Novaya i noveyshaya istoria, 1999, Nr. 4, p. 30. 80
