Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Szász Zoltán: Încercări de democratizare în Ungaria secolului XX.
Szász Zoltán agricultura, extracţia, circulaţia, în speranţa că dezvoltarea acestora va induce noi industrii şi că înflorirea economică va avea repercusiuni pozitive asupra întregii societăţi, în general va îmbunătăţi traiul, va întări cultura, şi cu ridicarea noilor generaţii culte, în stare materială tot mai bună, treptat vor intra pături mai largi în viaţa comună, în viaţa politică parlamentară. Liberalismul maghiar, tocmai din cauza programului de modernizare nu a fost niciodată rigid, manchesterian; politica de dezvoltare a economiei prin stat era socotită ca o unealtă importantă. în opoziţie faţă de liberalism, s-a format la sfârşitul secolului trecut concepţia protecţionismului social. Aceasta propovăduia, faţă de concursul liber, principiul sanării. Trebuie să fie ajutate ramurile în decădere sau care sunt slăbite, pe contul celor prospere. Aceasta a fost bine cunoscuta organizare “agrariană”, care încerca sanarea marii proprietăţi, mai ales moşiile de gentry, pe contul capitalului bancar şi comercial. Această mişcare era mai modernă decât liberalismul ortodox, deoarece a încercat să susţină şi interesele ţărăneşti, şi în general a propagat introducerea politicii de ajutor social. Liberalismul din 1867 a adus o prosperitate economică însemnată, produsul acestui sistem fiind modernizarea Ungariei. însă dezvoltarea nu era deloc echilibrată. Au rămas grupuri sociale în decădere sau în stagnare, iar sistemul, din cauza tensiunilor sociale şi naţionale nu a putut să facă paşi în direcţia democratizării, dezvoltarea organică s-a oprit, în loc de înnoire sistemul a devenit rigid. Aceasta se vede foarte bine în problema dreptului de vot. în 1867, procentul alegătorilor se afla la un nivel acceptabil, la cotitura de veac însă nu se poate introduce votul universal din teama că acesta ar nimici sistemul politic. în jurul anului 1910 are loc o cotitură pronunţat antidemocratică: se leagă un pact între latifundii şi capital şi partidul contelui Tisza şterge de pe ordinea de zi şi legislaţia politicii sociale şi introducerea votului general. La începutul secolului, se poate arăta că existau două direcţii care mergeau spre democratizare. Pe de o parte, radicalii burghezi, care au încercat modernizarea liberalismului clasic. Gruparea Oscar Jászi a vrut să soluţioneze problema naţionalităţilor prin democratizare. Lor le aparţine renumita lozincă: ’’problema naţionalităţilor este punctul arhimedic al democraţiei”. în plus, idealul lor era mica burghezie radicală franceză - în primul rând de aici derivă duşmănia lor faţă de latifundii, biserică şi faţă de marele capital. Pe lângă ei a mai existat o direcţie relativ slabă, deloc unitară, care propovăduia programul împărţirii pământului, uitând că aceasta ar însemna pentru o bună bucată de timp daune serioase în 38
