Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Ion Bulei: Democraţia la români. Un proces neterminat
Nu în sensul că democraţia politică ar fi avut ceva de a face cu tradiţia directă pe care o menţinuseră unele comunităţi rurale din Balcani, până în prima jumătate a veacului al XIX-lea şi în România. Pentru că nu avea. Democraţia politică modernă e bazată pe reprezentarea parlamentară şi pe multipartidism. Democraţia e un mod conflictual de funcţionare a sistemului politic, un conflict care funcţionează însă după anumite reguli şi care rămâne în cadrul contractului civil. Controlul acestui conflict politic presupune o coeziune socială suficient de puternică, cu clase medii bine conturate care să poată exercita o mediere a luptelor politice. Nu era deloc cazul cu România sau cu ţările Europei Orientale şi Centrale, cel puţin până imediat după primul război mondial. Practic, în România clasa de mijloc era foarte slabă. Ea s-a mai întărit între cele două războaie mondiale când şi democraţia a fost mai pronunţată. Mai înainte erau bine puse în evidenţă doar două clase; aceea a marilor proprietari de pământ şi aceea a ţăranilor. Era o polarizare care împiedica o filtrare socială pe care un regim democratic o presupune în chip obligatoriu. Intr-un regim liberal şi apoi democratic, care era mai mult al formelor şi mai puţin al conţinutului (cu acesta din urmă se umplu formele doar treptat şi nu vedem consecinţele decât în perioada interbelică) ceea ce nu funcţionează cum ar fi trebuit sunt infastructurile. în plus, aparatul funcţionăresc e prea supus politicului (aproape în totalitate până la primul război mondial). Se schimba partidul de la guvern, se schimba şi aparatul funcţionăresc de obicei la toate nivelele. Aceasta dădea o instabilitate periculoasă. Independenţa justiţiei a fost adesea un principiu invocat, nu şi respectat cu adevărat. Jocul influenţelor într-o societate ca aceea din România pune greu la încercare aplicarea legii. Era şi o societate în care corupţia e mult prea răspândită la toate nivelele. Trecută prin fanariotism, lumea românească, regimul ei de liberalism şi democraţie, suferă mari prejudicii din cauza corupţiei. Violenţa unor spirite lucide, ca acela al lui Eminescu sau C. A. Rosetti, împotriva corupţiei e la ea acasă. Se justifică pe deplin. Cauze externe şi cele interne (acestea din urmă adesea justificându-se cu primele, ceea ce nu întotdeauna era în corespondenţă cu adevărul) determină, aşadar, un regim democratic în România nedesăvârşit şi care nu funcţionează decât uneori şi nu în toate domeniile după reguli de manifestare general recunoscute. După o pauză istorică de orânduire comunistă, regimul de democraţie se reia în România (istoria românilor e mereu condamnată să se reia de la început, pare chiar adesea o istorie a începuturilor). Să sperăm că împrejurările şi noi înşine, mai ales noi, vor şi vom fi capabili să-l ducem de această dată la o funcţionare normală. Democraţia la români 35
