Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Camil Mureşan: Câteva consideraţii cu privire la evoluţia democratică în Centrul şi Sud-Estul Europei
inechitabil alcătuite şi distribuite, unde - în fine - nu doar educaţia politică, ci chiar educaţia generală, elementară, este deficitară. în preajma anului 1900 în Austria mai erau 25% analfabeţi, ceea ce nu era tocmai rău; în Ungaria - cam 33%; în Serbia, România şi Bulgaria, între 70 şi 80%17. Or, democraţiei nu-i sunt suficiente legi şi insituţii corect elaborate formal. Pentru a deveni realitate, ea are nevoie de aplicarea corectă a legilor şi - lucrul cel mai important - de conştiinţa luminată a majorităţii cetăţenilor, care e creată în proporţie covârşitoare prin instrucţiune publică şi prin cultură. Nu credem că asupra vocaţiei politice democratice manifestate între 1850-1914 de popoarele din spaţiul central şi sud-est european ar trebui, în perspectiva célor de mai sus, pronunţată o sentinţă pesimistă. Cu toate nerealizările sale, perioada a fost una de experimentare progresivă, valoroasă, a implementării instituţiilor modeme în toate domeniile. A fost o etapă pe care naţiunile din Occident au parcurs-o în linii mari în secolele XVII-XVIII. Nici acolo, nici atunci, n-au lipsit greşelile inerente începuturilor şi tranziţiei de la un sistem la altul, nerealizările, violenţele. Se pare că aparţine destinului omului de a-şi croi dram printre erori şi suferinţe, spre a putea ajunge la finalitatea dorită, validă pentru o perioadă istorică determinată. împlinirile istoriei nu sunt numai rodul succeselor, ci şi al eşecurilor trecute. E un fenomen contradictoriu, dar cu totul real, care e de natură să invite pe istorici la cercetare şi meditaţie. Evoluţia democratică în centrul şi sud estul Europei 17 N-am aflat cifre exacte, dar evaluările calitative afirmă că la 1914 Grecia stătea mai bine, din acest punct de vedere, decât vecinii ei septentrionali. 25