Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Camil Mureşan: Câteva consideraţii cu privire la evoluţia democratică în Centrul şi Sud-Estul Europei
lor. Regele nu se mai intitula “prin graţia divină”, ci “din voinţa naţiunii”; era rege al grecilor şi nu al Greciei etc. Formule înconjurate de obişnuitul anturaj liberal: drepturi cetăţeneşti, vor universal, minister responsabil, parlament unicameral etc. Predominantă a rămas însă şi în viaţa politică din Grecia distanţa dintre nivelul ei declarativ şi cel al practicii. Partidele politice formate după 1864 au fost, poate chiar mai mult decât în ţările apropiate, organizaţii clientelare ale unor personalităţi şi nu exponente de principii şi programe. în 10 ani s-au perindat la putere 20 de guverne. Instabilitatea, ca şi lipsa de preocupare pentru demararea unui progres real - economic şi cultural - a făcut pe o parte a clasei politice să declare cu amărăciune că Grecia independentă, Grecia eroică şi martiră dintre 1821-1828 n-a justificat speranţele Europei12. Se trezea, prin urmare, un spirit critic aspru, lucid, care apela la conştiinţa politică a naţiunii. Doi mari oameni de stat au fost, printre vicisitudinile revoltelor naţionale şi ale revoltelor cam nefericit încheiate cu turcii, purtătorii acestui spirit nou şi promotorii modernizării şi democratizării de facto a Greciei. Primul a fost Harilaos Trikupis, prim-ministru în câteva rânduri, între 1875-1890. El a făcut să se aplice principiul “încrederii exprese”13, prin care s-a denumit în viaţa politică a Greciei obligativitatea ca un guvern să aibă susţinere fără echivoc din partea majorităţii parlamentare. Instituirea sa a condus la mai multă stabilitate guvernamentală, clarificare de curente de opinie şi responsabilitate a aderenţilor acestora. Trikupis a definitivat procesul de separare, de independenţă a justiţiei de celelalte puteri ale statului şi a încurajat, cu însemnate rezultate, instrucţiunea publică; a restrâns numărul deputaţilor şi a dat o structură mai raţională întinderii circumscripţiilor electorale; a promulgat legea de selecţionare a funcţionarilor publici după aptitudini şi capacităţi; a început construirea căilor ferate şi modernizarea armatei şi marinei. La 20 de ani după retragerea de pe scena politică a lui Trikupis, impetuosul Cretan Elefterios Venizelos a revigorat partidul liberal, dându-i un program ferm, naţional şi social-politic, ce conţinea o nouă deschidere către reforme democratice. Venizelos a efectuat o reformă agrară în provinciile de câmpie ale ţării (în Tesalia), a introdus primul cod al muncii, a trecut prin parlament Evoluţia democratică în centrul şi sud estul Europei 12 Apostolos Vacalopoulos, Histoire de la Grèce modeme. [Paris, 1975]. 13 Handbuch der europäischen Geschichte, sub red. lui Theodor Schieder, vol. 6, Stuttgart, 1973, p. 611. 23
