Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)

Vasile Marina: Reflectarea revoluţiei din Decembrie 1989 din România în mass media din URSS

în aceste condiţii, guvernul sovietic avea mâinile deschise pentru o eventuală intervenţie armată în ţările aliate. Materialele apărute în aceeaşi zi în presa sovietică relatează despre cuvântarea lui Ceauşescu la Televiziunea Română, în care dictatorul califică acţiunile de la Timişoara ca manifestări ale grupurilor de huligani şi terorişti, îndreptate împotriva activiştilor de partid şi de stat. “Pravda” rezumă că din declaraţiile lui Ceauşescu reiese că împotriva manifestanţilor a fost folosită forţa armată. însă nu se pomeneşte deloc despre numărul “grupurilor de huligani” sau al celor de “terorişti”, nici despre cel al jertfelor din ambele părţi. “Nu încape îndoială - afirmă liderul român - că aceste acţiuni teroriste au fost organizate şi efectuate în strânsă legătură cu forţele reacţionare şovino-imperialiste şi serviciile de spionaj din diferite ţări”. Situaţia din ţară este foarte tensionată - continuă “Pravda”. Toată lumea îşi pune întrebarea: cum e posibil ca aceşti huligani să trezească asemenea măsuri de ripostă din partea puterii? Din ce cauză armata apără independenţa ţării pe străzile unui oraş? De unde provin elementele teroriste l3? în aceeaşi zi, agenţia TASS relatează despre mitingul organizat de N. Ceauşescu şi cuvântarea acestuia în faţa mulţimii. în acelaşi timp - comunică agenţia de presă sovietică - pe strada Magheru, învecinată cu bulevardul Republicii, s-a adunat un mare număr de demonstranţi. Aceştia formează un grup compact şi scandează lozinci antiguvernamentale în care se cere demisia conducerii ţării. Se aud explozii de grenade lacrimogene. Miliţia şi forţele Securităţii au început să bruscheze mulţimea. Toate căile de acces spre Piaţa Republicii sunt blocate de unităţi armate. Miliţia nu a reuşit să alunge demonstranţii. în centrul Bucureştiului au apărut tancuri. Se aud rafale de mitralieră, explozii. Demonstranţii sunt blocaţi în Piaţa Universităţii. După cum se vorbeşte în cercurile de ziarişti - continuă TASS - în Timişoara şi-au încetat lucrul toate întreprinderile. Ele sunt ocupate de muncitori care au avertizat autorităţile că în cazul neacceptării condiţiilor lor (demisia conducerii ţării, tragerea la răspundere a conducătorilor de partid şi a tuturor celor responsabili de vărsarea de sânge), întreprinderile vor fi aruncate în aer14. Aceste informaţii sunt confirmate şi în comunicatul transmis în 21 decembrie, la ora 17, de către Radio Moscova, în limba română. Luând în consideraţie importanţa acestei comunicări, o vom reproduce aproape în Vasile Marina 13 Pravda, 22 decembrie, 1989. 14 Comsomolskaia Pravda, 22 decembrie, 1989. 178

Next

/
Oldalképek
Tartalom