Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)
Întâlnire cu Pekingul
prima la rând era cea mai expusă. Din bastioane se vedea artera principală a oraşului tătarilor numită “Hata-mon”. Omul de rând chinez nu avea voie să pătrundă în această parte a oraşului în afară de cazul dacă era în relaţii de serviciu cu europenii. Din acest turn priveam când partea nordică când partea sudică a oraşului, cu templele uriaşe, pagodele şi clădirile instituţiilor publice. Atât de mult îmi capta atenţia încât nu mă puteam sătura de priveliştea acestora. Dar pentru azi a fost de ajuns şi ne-am întors la domiciliu. După ce am cunoscut Pekingul din exterior doream să aflu câte ceva şi din interior. în zilele următoare, împreună cu boy-ul meu, am urcat în ricşă şi am ales artera principală a oraşului tătarilor, adică Hata-mon. înaintea mea a circulat ricşa boy-ului ca să-mi facă loc, iar după el ricşa mea, când în fugă când mai încet. Am văzut mai multe oraşe din China dar atâta forfotă cât era în Peking nu am văzut niciodată. Strada este lată de 2 5 m, pe ambele laturi are câte un şanţ adânc, cu apă murdară şi puturoasă. Dincolo de şanţuri se află un fel de trotuar, după care şirul de magazine şi locuinţe. Pe trotuarele respective este o aglomeraţie de neimaginat. Pe străzi, pe lângă mulţimea de oameni circulă caravanele cu cămile, animale, călăreţi pe cai sau pe catâri. Multe telegi cu două roţi, iar servitorii strigă în continuu “faceţi loc, faceţi loc”. Un amestec de larmă şi învălmăşeală! Trotuarele de altfel sunt rezervate numai pentru oameni şi ricşe, dar abia am putut înainta. De fapt nici nu mă grăbeam. Mă opream în faţa a câte unui magazin luxos şi admiram vitrinele. Toată pompa şi bogăţia orientului se afla în aceste vitrine, de la magazine de bijuterii până la magazine de ceaiuri. Se găseau toate produsele şi relativ ieftin. Frumuseţile magazinelor şi bogăţia lor era însă în contrast cu comercianţii stradali, chioşcurile mici de pe stradă confecţionate din bârne de bambus ale măcelarilor, olarilor, comedianţilor. în şanţuri erau porci şi câini care căutau resturi de mâncare. Arcurile de triumf însă ridicau spectacolul străzilor, arcuri confecţionate din materiale sculptate. Aşa era şi arcul în cinstea lui Ketteler, ridicat de împăratul german la locul unde a fost ucis. Dar tot atât de luxoase erau şi palatele prinţilor Ju-ho-ciong şi Se. Apoi strada pe care se aflau ministerele, numită Cosingli-Iamen. Am văzut lucruri pe care 98
