Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)

Amintiri despre tatăl meu

AMINTIRI DESPRE TATĂL MEU

Din copilărie, mai ales din primii zece ani, am puţine amintiri despre tata.

Ca avocat a fost mult solicitat, iar eu îmi petreceam timpul cu mama, călătoream la rude şi la bunicul meu din Ungaria. în anul 1938 tatăl meu m-a înscris la liceul Gheorghe Bariţiu din Cluj în cl. I-a. Săptămânal primeam câte o scrisoare de la tata sau mama, iar eu mă simţeam obligat să răspund. Această corespondenţă familiară, m-a făcut să-mi respect mult părinţii, simţind din cuvintele lor iubirea şi îngrijorarea faţă de mine.

în vara anului 1939 ajungând acasă am. aflat cu bucurie că în acest an liceul voi continua acasă la Liceul Mihai Eminescu. O altă bucurie a fost că am primit cadou o armă calibru 5, 6 de o frumuseţe rară, cu patul sculptat, iar partea metalică era cu încmstaţii din aur. Toamna tata mă ducea la vânătoare de iepuri. Eram prieteni. După cedarea Ardealului de Nord, întrucât a avut probleme cu baroul avocaţilor din Satu Mare, cu aprobarea forurilor competente, a început activitatea de avocat în oraşul Şomcuta Mare, în anul 1941.

în toamna anului 1943 tata a fost concentrat şi numit comandantul militar al Gării din Cărei, cu gradul de locotenent.

în toamna anului 1943 ne-am mutat cu mama din Satu Mare la Şomcuta Mare. în situaţia aceasta eu am fost transferat la Liceul Piarist din Cărei în clasa a VI. Aici ne-a surprins primul bombardament în toamna anului 1944, la 1 septembrie. Eram în casă cu tata când a început alarma, iar după câteva minute auzeam deja zgomotul şuierător al bombardierelor. Am început să fugim cu toţii, cei zece soldaţi şi noi, peste şine. La vreo 200 de metri erau săpate nişte şanţuri în zigzag de protecţie. Abia am sărit în şanţ, că cele cinci avioane s-au întors în picaj începând bombardamentul. Erau avioane cu patru motoare (B 52), după cum le-au identificat soldaţii. Noi am scăpat nevătămaţi, deşi au fost multe victime. Locuind în Şomcuta tata ne-a avertizat că frontul este aproape şi ca să fim în siguranţă,să ne refugiem într-o comună ascunsă până trece frontul. Eu cu mama şi cu familia farmacistului Costin am strâns câteva lucruri şi ne-am mutat în satul Curtuiuş, la un

206