Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)

Cristiana

norvegiene înalte, blonde şi cu ochi albaştri. De altfel şi bărbaţii toţi erau înalţi, blonzi, astfel că nu puteau tăgădui apartenenţa la rasa germanică.

A doua zi, dimineaţa, din nou ne-am dus în oraş. Am vizitat palatul regal, câteva clădiri importante, teatrul, universitatea. Ne-am odihnit în câte un parc frumos şi admiram corăbiile cu pânză care circulau în fiord. Oraşul Cristiania este situat în capătul unui fiord de o lungime de peste 100 km. Spre prânz ne-am dus înapoi la hotel pentru a-1 aştepta pe secretarul de la ambasadă. Acesta a sosit cu un automobil pe care îl conducea personal. Am dat mâna cu el, ne-a privit şi a zâmbit. Probabil a observat cămăşile şi cravatele noastre noi, dar costumele erau destul de vechi. Nu a zis nimic ci ne-a invitat în autoturism, cu care am mers la ambasadă. La intrare am fost întâmpinaţi de lachei îmbrăcaţi în livrea, mănuşi albe, care neau deschis uşile şi am mers la etajul I, în sala de protocol, pe scări din marmură acoperite cu covor roşu. în sală erau deja mai multe doamne şi bărbaţi tineri şi mai în vârstă. Spre bucuria noastră toţi bărbaţii purtau sacouri ceea ce a atenuat diferenţa faţă de costumele noastre sărăcăcioase. Secretarul ambasadei ne-a prezentat celor prezenţi şi ne-am dat seama că este o întâlnire numai cu personalul ambasadei. De îndată au început conversaţiile, Verzariu la un grup, iar eu la celălalt grup. Abia puteam răspunde la întrebările puse. Conversaţiile au fost întrerupte de sosirea prinţesei şi prinţului ambasador. Prinţul era un om de vârstă mijlocie, puţin gârbov, dar cu o expresie plăcută a feţei. Prinţesa este de-a dreptul frumoasă, putea să aibă o vârstă de 30-35 ani. Văzând-o, involuntar miam adus aminte de prinţesa din Peking. Parcă aş fi văzut-o pe ea, dar într-o ediţie mai tânără. în limbajul florilor, până când prinţesa din putea fi asemănată cu un boboc de trandafir, prinţesa de aici era un trandafir în plină floare. S-au îndreptat direct spre noi. Am făcut o plecăciune şi secretarul ambasadei ne-a prezentat. “Fiţi bine veniţi” spuse prinţesa şi a întins mâna albă spre noi, după care prinţul ne-a strâns mâna amical exprimându-şi bucuria faţă de evadarea noastră.

S-au luat de braţ şi au intrat în sala de mese, prin culoarul format din servitori, care apoi s-au apropiat de mesele noastre pentru a începe servitul. Eu am fost aşezat de o parte a mesei, iar Verzariu vizavi de mine. Masa era să se urnească de

197