Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)

Kirkwall

puteam închipui urcarea pe punte a autorităţilor engleze, emiterea ordinelor pentru verificarea călătorilor, nu ne-a scăpat nici cel mai mic zgomot. Nemişcaţi aşteptam momentul când englezii vor da ordin să fie golită magazia de cearceafuri şi pături şi sub ele ne vor găsi pe noi şi din nou vom ajunge prizonieri, ce-i drept la o naţie mai civilizată, dar tot prizonieri. A trecut astfel mai mult de o oră, timp în care nu s-a întâmplat nimic. A început să ne fie foame deoarece, din cauza forfotei cauzate de sosirea navei engleze nici măcar un sandwich nu am luat cu noi în ascunziş. Aveam ceas la noi, dar din cauza întunericului nu ştiam cât e ora, iar aprinderea luminii ar fi atras atenţia. Deja speram că am scăpat, deoarece eram la cl. I. unde a început controlul când s-au auzit paşi grei şi trântitul uşilor. Erau în apropierea noastră. Inima a început să-mi bată mai repede. S-a auzit cheia în zarul uşii de la magazia în care eram ascunşi şi am auzit vocea stewardului şef, când a comunicat că în această magazie se depozitează lenjeria şi păturile pentru cl. I de călători. Au fost momente foarte grele deoarece ne aşteptam să răscolească păturile şi atunci ne-ar fi descoperit. Spre norocul nostru cercetarea nu a avut loc, dar a trebuit să mai aşteptam un timp destul de lung până când norvegianul a venit să ne scoată din magazie. Era deja seara când s-a terminat controlul. Am mers înapoi în cabină, apoi pe punte unde încă erau prezenţi militarii înarmaţi. Nu peste multă vreme şi aceştia s-au retras. Motoarele navei din nou au fost puse în funcţie, au fost ridicate ancorele şi “Cristiana” a pornit pe valuri de parcă ar fi scăpat de un coşmar, pentru a ajunge cât mai repede la ţărmurile Norvegiei.

Călătorii erau încă sub impresia controlului foarte sever, în special cei de la cl. IV-a. Aceştia au povestit că şi lenjeria a fost aruncată din magazie. Ne-am cutremurat la gândul că puteau face acest lucru şi la cl. I. Dintre pasageri au lipsit doar cei doi ruşi sau finlandezi. Nimeni nu a ştiut ce s-a întâmplat cu ei. Poate că erau spioni englezi sau germani. S-a sunat pentru cină, dar şi fără semnal am fi mers la cină deoarece ne era deja foame, nu mai mâncasem nimic de dimineaţă. Am ţinut “postul” englezilor. De această dată am ciocnit în sănătatea vecinului meu iar Verzariu în sănătatea artistei şi în sănătatea norvegienilor, bucuroşi că am scăpat teferi de controlul englez.

192