Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)
Pe vaporul "Wilhelmina"
Deocamdată pericolul a trecut pe deasupra capului nostru, credeam noi, dar casierul de la bilete ne mai pregătea ceva. Bokor a fost cazat împreună cu doi americani mai în vârstă, unul se numea Mr. Hateway şi era profesor în New- York, iar celălalt se numea Mr. Riese şi era medic în Chicago. Ambii erau de origine germană. Eu am fost condus în cabina unui evreu american mai în vârstă cu numele de Mr. Miller, iar stewardul mi-a promis că după control va mai reveni. Domnul Miller a fost foarte bucuros când m-am prezentat cu numele de Kaufmann. Imediat m-a întrebat dacă sunt evreu. Nu i-am răspuns. Dar atunci ce sunteţi? Român, respectiv maghiar din România. Cum? Sunteţi maghiar, dar atunci suntem compatrioţi şi a început să vorbească cu mine ungureşte. Mi-a povestit că în urmă cu cincizeci de ani a plecat din Ungaria, din Budapesta, ca un simplu comerciant şi a deschis o prăvălie la Cleveland. A trăit destul de bine. S-a căsătorit, şi-a adunat o avere destul de mare şi acuma călătoreşte cu fiica şi ginerele său, venind în Honolulu pentru odihnă. înainte de a-1 putea împiedica a strigat după fiica sa “Săli, Săli hai repede”. Uşa cabinei de viz-a-viz s-a deschis şi a ieşit Săli împreună cu soţul ei. Săli putea avea vreo patruzeci de ani, destul de prezentabilă, cu un început de plus de greutate. Soţul ei avea un comportament de om elegant. Averea face mult şi din cel mai simplu om face un domn. După ce s-au făcut prezentările bătrânul spunea mereu că suntem compatrioţi, la fel şi ei şi-au manifestat bucuria, apoi s-au retras spunând că ne vom întâlni pe punte. Domnului Miller i-am explicat că de aceea cunosc limba maghiară deoarece sunt de origine germană din Transilvania şi apoi m-am mutat la Bucureşti, astfel că sunt român. A înţeles dar el nu cunoştea limba română, iar eu nu prea bine limba engleză aşa că în continuare am vorbit în limba maghiară. Nu l-am putut împiedica dar nici nu era cazul deoarece, în afară de camarazii mei, nimeni nu cunoştea limba maghiară. Apoi am făcut cunoştinţă cu cei din cabina unde era cazat Bokor. Erau germani de treabă. Aceştia m-au prezentat lui Mr. Lehmann, un medic din Chicago şi Mr. Sparow care călătorea cu două fiice frumoase. Probabil au fost în Honolulu pentru găsirea unui partener pentru fiicele sale dar nereuşind se întorcea în America. Prezenţa noastră a creat panică între 152