Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)

III. Evoluţia sigiliilor şi tiparelor sigilare aparţinâd instituţiilor sătmărene şi descrierea lor - A. Sigiliile comitatului Satu-Mare

89 sigilare având gravate cîte cinci litere: /Comit/ /tatus/ / de Zat/ /thmar/44, dar nici el nu face vreo trimitere la document. Pe parcursul investigaţiilor intreprinse în fondurile documentare păstrate la F.A. S. Satu Mare, Maramureş şi Cluj, consultând o serie de lucrări de specialitate apărute la noi în ţară şi în Ungaria şi cunoscând la ora actuală un număr semnificativ de acte validate cu sigilii compuse, acoperind o perioadă cuprinsă între anii 1576-1704, niciunde nu am întâlnit varianta semnalată de Tagânyi Károly. între documentele păstrate la F.A. S. Cluj am identificat un document chiar din anul 1673, validat cu sigiliile deja cunoscute: /CO-MIT/ / TA-TVS / / ZA-TH/ / M-AR/45. Această variantă e întâlnită şi pe documente anterioare anului 167346, la fel pe cele de după47. K. Oszóczki publică în anul 1982 un studiu privind sigiliile folosite de autorităţile administrative comitatense şi oraşele de pe teritoriul fostului comitat Satu Mare în secolele XIV - XVIII, în care prezintă câteva sigilii compuse, conservate pe documente păstrate în Arhivele Statului din Baia Mare, datând din anii 1618, 1631, 1657 şi 169648. Sunt sigilii mici, ovale, de 13/15 mm. şi rotunde cu diametrul de 15 mm., puţin lizibile şi, prin urmare, destul de dificil de descifrat. Comparând sigiliile aplicate pe un document din 10 octombrie 1618, păstrat în Arhivele Statului din Satu Mare49, cu cele aplicate pe documentul din 12 decembrie 1618, publicate de autor, rezultă că textele gravate în tiparele doi şi patru sunt greşit descifrate. Pe aceste două tipare gravorul a inversat literele din rândul de sus, rezultând următoarea desfăşurare: /CO-MI/ /AT-TVS/ /ZA-TH/ /AM-R/. Litera M, de pe ultimul tipar, este gravată foarte rudimentar, aproape cursiv, de mână. Aceste greşeli de gravare l-au indus în eroare pe autor, interpretând că ar figura următorul text: /CO-MI/ /TAT-TVS/ /ZA-TH/ /MA-R/. Eroarea persistă şi în prezentarea sigiliilor de pe documentul din anul 1631. Textele sigiliilor de pe documentul din 1657 sunt descifrate corect, dar desenul prezentat la finalul

Next

/
Oldalképek
Tartalom