Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)

III. Evoluţia sigiliilor şi tiparelor sigilare aparţinâd instituţiilor sătmărene şi descrierea lor - A. Sigiliile comitatului Satu-Mare

87 autorităţii nobilimii, fenomen sesizabil şi demarat prin acordarea de către regele Andrei al II-lea a unor largi privilegii prin Bula de Aur (1222), treptat, comitatele nobiliare vor lua locul comitatelor regale. Apariţia juzilor nobililor, creşterea rolului vicecomitelui şi trecerea puterii administrative şi judecătoreşti adunărilor generale ale nobililor din comitat, constituie indici siguri de existenţă a comitatelor nobiliare, instituţii ale cârmuirii autonome a nobilimii. Comunităţile nobiliare au impus, cu timpul, principiul eligibilităţii dregătorilor comitatensi, juzii nobililor din 1435, iar vicecomiţii, numiţi iniţial de către comiţii supremi, începând cu anul 154833. în cazul comitatului Satu Mare primul jude al nobililor este menţionat documentar la 1230, în persoana lui Hodosdi (bilog, adică jude n.n), iar la 1425 sunt menţionate numele a patru juzi ai nobililor34. Primul vicecomite, Peökry Pál, este semnalat la 130335. Sigur că, asemenea altor comitate, şi în comitatul Satu Mare cele mai vechi documente, anterior constituirii comitatelor nobiliare, erau validate cu sigiliul personal al comitelui. Un document din anul 1317 este validat cu un astfel de sigiliu, având legenda: S/IGILLVM / MAGISTRI PETEV COMITIS DE ZOTM/AR/. în câmpul sigilar se observă un scut triunghiular cu vârful în sus, înclinat spre dextra. Deasupra scutului se află un coif, având pe ambele flancuri câte o cunună de laur36. Actele emise în numele comitatului erau validate, ceva mai târziu, şi cu sigiliile personale ale vicecomiţilor şi juzilor nobililor, mai ales după 1435, când sigiliile acestora din urmă sunt recunoscute de către regele Sigismund de Luxemburg, ca „oficiale“. Potrivit articolului 4 din Legea 11/1435 juzii trebuiau să posede sigilii „de recunoscut“, pentru ca împreună cu comiţii şi sigiliile acestora să poate fi emise şi validate acte oficiale37. în această situaţie suntem obligaţi să acceptăm că sigiliile personale ale comiţilor nu vor dispare de pe documente în secolul al XIV38, ele fiind în uz şi în secolul al XV-lea. în amintitul repertoriu sigilar al Arhivelor Statului din

Next

/
Oldalképek
Tartalom