Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)

II. Instituţiile politico-administrative şi ecleziastice sătmărene

66 Evident că, pe lângă notari, ajutau la treburile curente şi mai mărunte de cancelarie şi câţiva scribi sau concipişti. în primul deceniu al secolului al XIX-lea în corpul funcţionarilor retribuiţi de către comitat vom întâlni, printre alţii, un primnotar, primul subnotar, al doilea subnotar, trei notari onorifici (tiszteletbéli jegyzők) şi 5 cancelişti juraţi (hites írnok)6. Cancelaria comitatului însuma, prin urmare, 11 funcţionari. Actele emise în numele comitatului, cu prilejul adunărilor generale sau a scaunelor de judecată, procesele-verbale, hotărârile aduse, sentinţele, scrisorile de mărturie, extrase, copii, ş.a., toate poartă şi semnătura sau numai semnătura primnotarului, ori a unui notar jurat. Anterior introducerii sigiului unic al comitatului în 1721, actele validate cu cele patru peceţi compuse, păstrate şi aplicate de către cei 4 juzi nobiliari, poartă şi semnătura unui notar jurat. Formula de încheiere: „Lecta, correcta et extradata per ... juratus Cottus Nótárius“, „Extradata per ...“ ş.a. După 1721 notarul semnează şi aplică pecetea comitatului pe acte. Foarte multe acte de natură judecătorească (anchete, interogatorii de martori, pricini privind hotărnicii, împărţiri de bunuri, abuzuri, ş.a) poată semnăturile juzilor nobiliari şi ai unor juraţi. Dar, redactarea lor o executau tot cancelişti de meserie, aflaţi în subordinea acestor juzi: „szolgabirói imok, mint tollvezető“ sau „kiküldött tollvezető“, întâlniţi până dincolo de mijlocul secolului- al XIX-lea7. în cazul proceselor de reglementare urbarială, dezbătute iniţial la nivelul scaunelor domeniale, vom întâlni adesea notari ai acestor foruri de judecată, după cum în alte situaţii, vor figura şi „notari de cuvânt“ (becsületből)8. Veniturile anuale ale primnotarului comitatens, imediat după anul 1800, se cifrau la suma de 500 fi. renani, ale primului subnotar la 250 fix, iar ale celui de la doilea subnotar 150 fl.r. Ca termen de comparaţie vom arăta că primvicecomitele avea un salariu de 600 fl.r., pe când corniţele suprem 1500 fi. r.9. Creşterea volumului de înscrisuri ridică, pe lângă necesitatea sporirii numerice al personalului de cancelarie, o nouă

Next

/
Oldalképek
Tartalom