Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)

I. Cercetări privind sigiliile instituţiilor locale dim sec. XVI - mijlocul sec. XIX

27

desăvârşire.

Se ştie, de pildă, că în anul 1890 heraldistul Ştefan D. Grecianu a încercat să reglementeze stemele bisericeşti din vechea Românie, dar propunerile sale nu au fost acceptate126. Abia Comisia Consultativă Heraldică, între anii 1927-1936, va fixa stemele patriarhiei, mitropoliilor şi episcopiilor ortodoxe din ţara noastră127.

După o foarte succintă trecere în revistă a sigiliilor folosite de locurile de adeverire (conventuri, capitluri) existente pe teritoriul ţării noastre (de fapt al Transilvaniei n.n), S. Jakó semnala încă în 1956 necesitatea imperioasă a unor studii viitoare pe această temă: „...cercetările viitoare vor trebui să se ocupe mai ales cu peceţile demnitarilor bisericeşti (episcopi, vicari, abaţi, prepoziţi) şi ale instituţiilor ecleziastice (mănăstiri, decanate sau capitluri)128.

Despre sigilii şi steme ecleziastice, de arhierei şi instituţii, găsim descrieri şi reproduceri în albumul sigilografic al Măriei Dogaru129 şi în două lucrări aparţinând heraldistului Dan Cemovodeanu130.

Dintre cercetările ce se încadrează strict la această tematică, nu putem semnala decât trei: Gh. Liţiu, O controversă privind numele şi sigiliul consistoriului din Oradea (I839)131, Viorica Cemătescu, O matrice sigilară deosebită a bisericii Madona Dudu din Craiova132 şi un articol privind Vechi sigilii bisericeşti ale unor parohii din jurul Oraviţei (secolul XIX), semnat de I. Ghiţă, B. Polgar şi M. Fabian133.