Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)
I. Cercetări privind sigiliile instituţiilor locale dim sec. XVI - mijlocul sec. XIX
8 dată, cele trei ţări româneşti, este reflectat şi în sfragistica epocii. El este primul domnitor român care a folosit un sigiliu înglobând în emblemă capul de bour, acvila cruciată şi unele elemente simbolizând Transilvania. De aici şi interesul manifestat faţă de aceste sigilii din partea lui Gr.Tocilescu23 şi Stoica Nicolaescu24, interes subsumat aceloraşi preocupări vizând noua stemă de stat din perioada 1859 - 1918. începând cu anul 1918 asistăm, potrivit aprecierii formulate de către D. Cemovodeanu, la un „reviriment“, odată cu apariţia unicului armorial românesc păstrat până în zilele noastre, publicat de către Emanoil Hagi-Mosco (1882-1976), heraldist şi genealogist, intitulat Steme boiereşti din România, în care sunt reproduse 90 de steme color, dar lipsite de texte explicative.25 3. Noul cadru istoric şi geografic realizat prin Unirea Transilvaniei cu România a dat, aidoma cercetării istorice, un nou impuls şi preocupărilor din sfera heraldicii şi sigilografiei româneşti. Creşte considerabil numărul studiilor de profil, înregistrându-se totodată progrese remarcabile în ceea ce priveşte limbajul elevat, exactitatea datelor şi interpretărilor, profunzimea investigaţiilor şi o lărgire a ariei tematice. Istoriografia epocii postunioniste beneficiază de profesionalismul şi dinamismul unei noi generaţii de specialişti: C. Moisil, M. Popescu, E. Vîrtosu, A. Sacerdoteanu ş.a. Revenirea Transilvaniei între graniţele fireşti ale României a pus pe tapet o nouă problemă, anume aceea a alcătuirii unei noi steme de stat, care să includă şi însemnele heraldice specifice acestei străvechi provincii româneşti. In cursul anului 1920 ia fiinţă o comisie care, urmând proiectul întocmit încă din 1918 de către Paul Gore, a reuşit în 1921 să alcătuiască noua stemă a ţării, promulgată prin Legea pentru fixarea stemei Regatului României din 23 iunie 1921.26 Prin efectul aceleaşi legi lua fiinţă, pe lângă Ministerul de Interne, Comisia Consultativă Heraldică, ale cărei
