Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)

I. Cercetări privind sigiliile instituţiilor locale dim sec. XVI - mijlocul sec. XIX

6

relevă pentru prima dată faptul că sigilografia este o ştiinţă auxiliară a diplomaticii, cu rol important în cercetarea istoriei religiei şi a politicii.7 De la mijlocul veacului trecut, în Europa centrală au fost iniţiate măsuri de evidenţă a sigiliilor şi tiparelor sigilare, primul care a realizat o clasificare ştiinţifică a acestora fiind francezul Duet D ‘ Arcq, autorul lucrării Collection des sceaux, apărută la Paris în 1863.8

1. In România studiul metodic al heraldicii datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, având ca obârşie necesitatea stabilirii de către autoritatea centrală a stemei şi implicit, a sigiliului statului naţional român modem, deşi preocupări au existat din secolul al XVII-lea la cronicarii Grigore Ureche şi Miron Costin.9 In Transilvania profesorul Francisc Páriz-Pápai publica în 1695 la Cluj Ars heraldica10, devansând cu mult timp primele demersuri cunoscute de sigilografie ale polihistorului Josephus Benkö, care intenţiona să se ocupe de peceţi în partea a doua a lucrării sale Transsilvania sive Magnus Transsilvaniae Principatus, apărută la Viena în 1778. Deşi a beneficiat de concursul Gubemiului Transilvaniei în colecţionarea schitelor de

j î

steme şi peceţi ale instituţiilor şi autorităţilor locale, această parte a lucrării a rămas doar în faza de proiect.11 S-a menţinut în schimb pasiunea şi interesul pentru colecţionarea materialelor sigilografice. Astfel, Curtea de la Viena iniţiază, în cel de-al doilea deceniu al veacului al XIX-lea, o acţiune oficială la nivelul întregului imperiu în scopul completării colecţiei de steme şi peceţi a moştenitorului tronului. în acest sens se cunoaşte o ordonanţă a Gubemiului din anul 1819, transmisă comitatelor, scaunelor, oraşelor şi tuturor familiilor nobile de a preda mulaje de ceară după peceţile lor.12 Cum şi în Transilvania colecţionarea de reproduceri sigilare a devenit o adevărată modă, au luat fiinţă o serie de colecţii particulare ale unor pasionaţi în materie. Dintre ele, cea mai semnificativă este colecţia lui József Kemény, în cinci volume,