Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Destin comun
74 Aurel Popp toate acestea, atunci când am primit prima scrisoare. Tema discuţiilor noastre era perioada petrecută împreună în Siberia, iar eu mă bucuram că ma căutat. A venit de mai multe ori să mă încurajeze. L-am îndrăgit pentru purtarea sa modestă, dar mai cu seamă datorită lui Kálmán, despre care deseori discutam cu plăcere. In timpul acestor discuţii mi-a povestit că ar dori să deschidă un fel de atelier de olărit. Kudelász Károly a terminat o şcoală de meserii cu profil de olărit, şi cunoştea multe din dichisurile acestui meşteşug. Nu aş avea chef să învăţ şi eu toate acestea şi să încercăm ceva în acest domeniu ? N-am stat mult pe gânduri, imediat am fost gata cu planurile. Deocamdată am rămas înţeleşi în utilizarea comună a antreului. Am eliberat spaţiul din antreul alăturat, care constituia depozitul meu. Acolo puteam pune şi o sobă. Dar ce nu face curiozitatea ? M-am apucat să lucrez şi eu la roată. Când Kudelász nu lucra, lucram eu. Până şi P.D.62 s-a minunat de noua mea jucărie. Din glumă spuneam că mă reprofilez ca şi olar. Din artă nici aşa nu reuşeam să mă descurc. La început am râs de toate acestea. Dar cu cât discutam mai mult, cu atât se reliefa tot mai stăruitor ideea că nici n-ar fi o nebunie realizarea ei. Aici este parterul acestei clădiri. Acolo toate ar încăpea. Ei bine, P.D. a pornit să ducă vestea. Dacă alţii înfiinţează fabrică de vagoane, noi vom înfiinţa o fabrică de ceramică. Şi încă ce fel ! A doua zi a adus cu el doi prieteni, care la fel au fost uimiţi de noua mea experienţă. Treaba începea să devină serioasă. Kudelász ameţea oamenii cu marea rentabilitate! Şi eu împreună cu oamenii mei, ne-am şi ameţit, am crezut tot ce spunea Kudelász. Ce ştiam noi unde vom ajunge ? In cele din urmă ne-am înţeles să înfiinţăm o societate pe acţiuni. Ei se ocupă de eliberarea spaţiului de la parterul clădirii şi noi amenajăm. Va merge totul strună. Şi noi vom deveni fabricanţi ! Vom câştiga bani mulţi ca şi ceilalţi fondatori de fabrici ! Prietenul meu Enescu, directorul dispensamlui vedea deja numeroasele coşuri, care vor umple oraşul de fum. Construia deja linia ferată înspre gară. Vedea cum pleacă vagoanele pline de marfă şi se întorc cu materie primă... Aşa ne-am aventurat în această industrie, fără să ne dăm seama ce facem. Am înfiiţat o societate pe acţiuni cu un capital de pornire de o sută de mii de lei. Bineînţeles eu nu aveam bani. Dar eu am devenit director şi din salariu îmi plăteam partea ce-mi revenea din preţul acţiunilor. O vreme tot mergeam-veneam. In sfârşit am eliberat parterul. Ne-am aranjat. “ P.D. - presupunem că artistul se referă la prietenul său, scriitorul Dariu Pop
