Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
La capătul unei vieţi... 49 Acest episod ştrengăresc m-a scos din programul meu iniţial. A doua zi m-am prezentat fidel promisiunii, la locuinţa lui Ady Endre, unde însă mi s-a spus că nu-i sigur că se va mai întoarce în acea zi. Aşa a trebuit să aflu că pentru scandalul de ieri, eu am devenit “ autorul răspunzător “. Şi aşa e bine, îmi spuneam, sperând că până la pornirea trenului ne vom întâlni în Gara de Vest, iar până atunci va trece ziua cumva, chiar fără să mai vizitez pe nimeni, am plecat la gară, unde însă nu mă aştepta nimeni... Deci eu am fost ţapul ispăşitor din cauza căruia Ady Endre s-a inspirat din nou din pahar... Aceasta a fost cauza pentru care la Paris nici nu l-am mai căutat. Poate asta m-a scăpat de numeroasele cunoştinţe care mar fi deranjat în programul meu de lucru de la Paris. Şederea mea la Paris era mult mai importantă în atingerea ţelului meu, decât desele întâlniri cu Ady. Acasă, încă înainte de numirea mea, m-au frământat mult problemele artei. La academia budapestană, de pildă, am auzit puţin despre cei de la Barbizon34. Când la Satu Mare mă plimbam serile prin împrejurimi, în ploaie, în frig, pe vreme mohorâtă sau însorită, în urma lecturii unor studii de artă, îmi puneam întrbări una după alta: ce este corect, şi care este acel ţel artistic, pentru care omul merita să-şi sacrifice toate aptitudinile native, chiar şi viaţa ? Am amintit deja ce decepţie mi-au produs cele văzute în muzeele din nordul Italiei. Singurul pe care l-am admirat atât în muzee cât şi în pieţele Italiei de nord, a fost Michelangelo. Şi aici, la Paris când în primele săptămâni am colindat muzeele mai mari Louvre, Grand Palais, Troccadero, Luxemburg, unde în marea majoritate erau expuse portretele mult proslăvite de Rodin, iar şi iar, mi-am adus aminte de cele gândite de mine atunci când vizitam muzeele din nordul Italiei. Cele văzute în schimb în demisolul Louvre-ului m-au uimit şi m-au îngrozit cu adevărat, gândindu-mă ce m-a apucat când, cu capul buimăcit, fără să ascult de sfatul nimănui , mi-am consacrat viaţa artei. In astfel de ocazii, când ieşeam dintr-un muzeu şi mă grăbeam seara la orele de studiu de nud, mă aşezam pe scaunul înalt de rafie, ca un condamnat la moarte. In jurul meu cu americanii pripiţi, ce mestecau gumă în permanenţă, cu englezii ce trăgeau din pipă, cu italienii gălăgioşi şi spaniolii cântăreţi , apoi nemţii şi austriecii serioşi, mereu modeştii ruşi şi balcanicii, unde mă înşiruiau şi pe mine, deci cu aceştia în jur , nu puteam 34 Artistul se referă la şcoala de pictură de la Barbizon
