Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
46 Aurel Popp în 1907 am participat pentru prima oară la expoziţia de toamnă de la Műcsarnok şi începând de atunci în fiecare an. De asemenea şi la expoziţiile Salonului Oficial. în primavara lui 1911, cei doi copii au făcut tuşă convulsivă şi medicul a recomandat urgent schimbarea de aer. In primii ani am făcut câteva studii în galeriile ocnei din Slatina. In general ocnele dau o impresie majestuos de impunătoare. Mai ales acestea pe care încă romanii au început să le exploateze. Alături de lumina electrică ce lumina întreaga galerie, pâlpâiau flăcările micilor lumânări primitive, asemenea luminiţelor de “ Betlehen”, iar trupurile descoperite ale muncitorilor constituiau dovada vie a mizeriei de sute de ani. Deasupra pământului locuiesc în case mici, cu curţi mici doar de câţiva paşi, iar înspre stradă cu o grădină mică. Minerii erau păziţi straşnic de conducere, ţinându-i departe de orice influenţă a vreunui străin. De aceea, nici mie nu mi-a fost uşor să ajung în mină la Slatina. Aici am avut prima oară contact cu minerii, aici aş fi avut ocazia să valorific în interesul acestei mase de oameni părăsiţi, tot ce am învăţat de la Bokor şi tovărăşii săi în atelierul de cioplitori şi în Városliget (Parcul oraşului). Deoarece nu am obţinut aprobarea de a coborî în mină la Slatina, am hotărât ca în interesul vindecării copiilor mei să aleg localitatea Coştiui, mai cu seamă că printre elevii mei erau şi copii învăţătorului de aici, care m-a asigurat că voi putea coborî în mină să desenez[...] După două luni de muncă asiduă la Coştiui, m-am întors la Satu Mare, unde deja mă aştepta înştiinţarea Ministerului, prin care mi se aproba un concediu plătit, pentru anul şcolar 1911/12, în vederea continuării studiilor mele în străinătate, ţinând seama de perfecţionarea pe mai departe a talentului meu dovedit. Astfel mă aflam în faţa unei probleme greu de soluţionat. Să-mi părăsesc tânăra mea familie şi să plec în străinătăţuri, să-mi găsesc şi mai multe motive de frământare ? Printre dorinţele mele ascunse se afla demult această speranţă, iar acum când realizarea ei depindea numai de mine, mă punea pe gânduri. îndoiala în aptitudinile mele, autocritica ce mi-o făceam de zeci de ani, apoi singurătatea multor ani în şir, conştiinţa răspunderii faţă de căsătorie, toate, toate acestea îmi accentuau frica în faţa deciziei pe care trebuia s-o iau asupra destinului meu. Cine a intervenit pentru acest concediu, n-am aflat niciodată, şi nu aveam pe nimeni cu cine să mă sfătuiesc. Eram singur, ca şi de atâtea ori în clipele grele ale vieţii mele, şi
