Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Vremea sacrificiilor
La capătul unei vieţi... 113 eram elev, eu curăţăm coteţul văcuţei ce ne dădea lapte şi al purcelului, ce ne dădea untura şi tot eu le dădeam de mâncare. Chiar şi când eram de clasa opta, tot eu aduceam apa de la fântâna aflată destul de departe, ca şi fânul, pentru văcuţă, iar dacă vreunul dintre colegi mă ironiza - căci şi atunci existau copii "de domni" - nu pregetam să-mi iau revanşa, acolo pe loc, cu pumnii. La Budapesta mi-am putut da examenele numai aşa, că profesorii mi-au adunat bani să-mi pot lua un rând de haine, deaorece nu aveam nici măcar o cămaşă, iar din pantofi îmi ieşeau degetele. Profesorii mei nu doreau ca cel mai bun elev de-al lor să se prezinte aşa în faţa comisiei de examinare. Iar când am plecat la Paris pentru a studia, am lăsat acasă doi copii mici, nu prea aveam bani să savurez viaţa de acolo. Studiam zi şi noapte, în orice moment, când nu trebuia să descarc sau să încarc saci şi lăzi pe şalupele de pe malul Senei. Am muncit ca un animal pentru că de leafa de învăţător pe care o primeam acasă, avea nevoie familia. Dacă nu-mi era destul ziua, lucram şi noaptea, iar din banii câştigaţi cumpăram vopsele şi pânze, iar seara cina era caltaboşi cu ceapă puturoasă, până când mi s-a făcut rău... Dar chiar şi aşa am ajuns să fiu cel mai bun desenator din Paris şi luam premii cu compoziţiile mele ... Ei bine, aşa am pornit eu în viaţă, jertfindu-mi totul ... Apoi am ajuns să am condiţii mai bune, cel puţin aşa credea lumea ! Aveam fraţi bogaţi, care prin înşelăciune şi-au agonisit averile, de pe urma cărora, eu şi băieţii mei n-am moştenit decât supărări şi amărăciune. Până când trăiau trebuia să bravez în faţa lumii, că alături de fraţii mei bogaţi nici eu nu sunt cerşetor, deşi eram ! Dar mi-ar fi fost ruşine să-i fie cuiva milă de mine, şi de aceea nu m-am lăsat ! M-a costat bani mulţi, dar am suportat şi asta ! Chiar şi faptul că familia ( cei doi fraţi bogaţi ), nu-mi suporta preocupările artistice ! Deci a trebuit să lupt şi cu acest lucru ! Mi-au otrăvit întreaga viaţă, şi dacă mă mai ajutau ici-colo, asta mă costa tablouri, pe care azi moştenitorii lor le valorifică pentru sume mari, pe când de la mine nu cumpără nici dracu lucrări ... Am fost revoluţionar şi mai sunt şi astăzi atât în viaţă cât şi în artă ! Dar numai în conţinut şi intenţii morale. In toate caut ştiinţa, fiind adeptul a ceea ce spunea unul dintre talentele excepţionale ale revoluţiei franceze, Joseph Joubert, cel mai mare stilist al limbii franceze, şi anume că " idealul său este perfecţionarea contiunuă " în domeniul poeziei, fapt ce l-a împiedecat deseori să-şi termine operele ... Ei da, acesta este destinul omului care doreşte să fie perfect. Destinul meu este aproape identic cu cel a lui Joubert... Foarte multe din lucrările mele rămân neterminate, iar
