Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Cetăţeanul
104 Aurel Popp străzile căruia se auzeau tot mai des şuierăturile gloanţelor provenite din puştile soldaţilor unei armate deja destrămate . Am relatat cum am trecut sub observaţie elementele periculoase şi cum am salvat ceea ce se mai putea salva. Mai multe n-am spus. Nu mai aveam putere pentru mai multe. Am putut spune numai cea ce toţi ştiu şi cunosc în oraşul nostru. Nu mă puteam lăuda pentru faptele pentru care timp de douăzeci şi doi de ani toată lumea mă lăuda pe faţă şi anume că eu am salvat atât oraşul cât şi averea proprietarilor. Nu, asta n-o puteam spune. Mai bine am spus în ce fel am ajuns în tabăra muncitorilor, ceea ce n-am negat niciodată, pentru care nu m-am aşteptat niciodată la vreo mustrare - la pedeapsă cu atât mai puţin ! Dacă în Belgia, Franţa, prim-ministrul poate fi socialist, atunci şi la Satu Mare poate fi un profesor - membru de partid !... Rele nu am auzit niciodată despre acest patid , în scrieri am citit numai de bine şi frumos. Şi când printre muncitori - prin intermediul acestor idei - m-am învârtit mai des, am văzut şi am constatat cât de aproape este sufletul acestor oameni de sufletul lui Cristos. Ei nu s-ar fi ridicat în faţa regimentului cu ocazia jurământului - ca episcopul. Ei n-ar fi îndemnat pe cei ce mergeau la război "să omori" ! Dar şi ei au fost acolo unde am fost şi eu, şi ei şi-au mistuit viaţa, şi ei au suspinat pentru ai lor aflaţi printre stâncile de la Doberdo, şi în noroiul din Wolynia. Intorcându-se au vrut numai să construiască, nu să dărâme, dar de această dată vroiau să construiască pentru ei şi nu pentru aceia care i-au trimis în faţa puştilor ani de zile, ani grei, anevoioşi. Aceşti oameni orice s-ar spune, nu au fost răzbunători ! Aceşti oameni erau buni şi disciplinaţi, deşi timp de patru ani au fost instruiţi şi îndemnaţi la crimă [...] Vai, ce greu a fost redactarea legilor de la '48. (1848). Vai, ce anevoioasă a fost eliberarea iobagilor ! Vai, ce greu a fost să legiferezi "Egalitatea", şi vai de sute de mii de ori, ce greu este să vezi în celălalt omul şi să-l recunoşti ca om !... Cu voce tare însă am spus: "Dacă ar fi să-mi asum vreo vină, ar fi poate aceea că atunci când în Satu Mare, însărcinat de directoratul de aici cu funcţia de comisar al poporului cu problemele de învăţământ şi culte , deci nu din însărcinarea Gărzii Naţionale, am eliberat un ordin general, ca fiecare din cadrele didactice să predea elevilor şi tinerilor în limba acestora. Acest ordin l-aş da şi astăzi, pentru că simt că aşa este drept şi rezonabil. Da, aşa este rezonalbil, ca în orice condiţii să ne stimăm şi să ne cinstim reciproc limba,
