Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Cetăţeanul
La capătul unei vieţi... 101 Preşedintele arătă spre scăunel, invitându-mă să mă aşez. Mi-a cerut datele personale şi după ce domnişoara le-a notat, a citit acuzaţiile : că în timpul României m-am purtat duşmănos cu maghiarii; că am luat parte în mod activ la revoluţie; că sunt liber cugetător... Nu neg, m-au surprins acuzaţiile. In câteva clipe am retrăit în suflet toate cele pentru care trebuia să ascult aceste acuzaţii. Ca imaginile unui film, astfel mi-au apărut în faţă o serie de lucruti, lupte, eforturi pe care le-am depus în aceşti douăzecişidoi de ani în interesul oamenilor maghiari. Mi-am amintit articolele scrise în ziare, sacrificiile materiale pe care le-am oferit şi atunci când a trebuit să le iau chiar din cele trebuincioase alor mei. Mi-am amintit de luptele duse cu cei de un neam cu mine, şi atâtea alte lucruri pe care le-am făcut în interesul minorităţilor, pe care acum - vai, pe care cât de greu le-am enumerat fără să roşesc. Nu de aceea le-am făcut, şi încă multe altele ca să-mi câştig interesele. Nu pentru că ne-ar fi trecut prin minte vreodată posibilitatea "Dictatului de la Viena". Cui îi trecea prin minte aşa ceva, când suferinzi, în mod afectuos îmi cereau ajutorul ?... Am menţionat cu modestie, nu văd rostul pentru care în faţa acestor acuzaţii să fac pe "maghiarul", eu care nu m-am născut maghiar. Cunoscând acuzaţiile, rog a se lua în considerare că, voi răspunde fără abţineri şi fără frica consecinţelor, deoarece tot ce am făcut, am făcut cu bunăcredinţă. Condiţiile în care am trăit în cei douăzeci şi doi de ani, împreună cu maghiarii, trebuie să le cunoască şi domnii, dacă vor să mă judece. Presupun că le cunosc. Dar în momentul în care observ că nu cunosc toate acestea, şi judecă strâmb : mă supun oricărei sentinţe, renunţ la apărare şi voi face recurs ! Voi face referire la actele anexate la cerere, conform cărora atunci m-am sacrificat pentru tineretul maghiar, când în urma reformei agrare proprietarii de "numai" zece holde de pământ arabil şi păduri - maghiari - nu au dat nici un sfert din cât dădusem eu, cu cele mai curate şi bune intenţii. Da, cu cele mai bune intenţii, pentru că nu de aceea am dat să mă recunoască de maghiar, ci pentru că aşa am găsit de cuviinţă. Cine poate să ajute, să ajute, să ajute mereu pe cei la ananghie, mai ales dacă poate. Eu atunci am putut, fără să regret şi azi aş face la fel, dacă ar fi să fie. Aş proceda la fel pentru oricine. Răsplată nu aştept şi nici nu cer, nici de o parte nici de alta. Şi preşedintele la toate acestea n-a spus nimic.
