Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Istorie şi Geografie Istorică / Geschichte und Landeskunde / Történelem és országismeret - Structura aşezărilor şi structuri confesionale / Siedlungs und Konfessionsstrukturen / Települési és felekezeti struktúrák
UN HOTAR ÎNTRE UNIŢI $1 "LATINI": SĂRBĂTOAREA 91 scrisoarea de răspuns la pomenita ordonanţă a Consiliului Locumtenenţial54. Din punctul ei de vedere, delicata chestiune avea o singură rezolvare: dacă doreau să aibă parte de praznice bisericeşti liniştite, în vremea cărora să nu fie obligaţi a munci la cîmp, iobagilor greco-catolici de acolo nu le rămînea decît varianta adoptării calendarului de sărbătoare al stăpînului lor. Deci nu numai sătmărenii gîndeau astfel! Toată lumea trebuie să celebreze un singur rînd de sărbători - au decretat cu vehemenţă şi diriguitorii comitatului Ugocea55. La 10 mai 1752, cei din Zemplén adăugară: nici o lege din ţară nu-1 obligă pe nobil să-şi scutească supuşii de rit grec de la lucru în zilele lor festive56. Şi aveau perfectă dreptate. Acesta era miezul chestiunii. în zadar ameninţa cu pedepse dure Maria Tereza. Atîta vreme cît monarhia nu oferea printr-un normativ clar soluţia acelei (demult întrezărite) probleme, regula era făcută în teritoriu de factorii de putere locali. în propriul avantaj, desigur, şi cu conştiinţa faptului că numai timpul lor sacru se cuvenea a fi respectat. La urma-urmei aşa gîndiseră odinioară şi făuritorii patentei leopoldine din 23 august 1692. Grija zilelor de lucru n-o purta în epocă doar nobilimea comitatensă. Atentă şi ea la implicaţiile economice ale "chestiunii sărbătorilor", Curtea de la Viena s-a dovedit a fi (la începutul deceniului 6 al veacului al XVIII-lea) adepta unei strategii diferite de cea agreată, bunăoară, de conducerile menţionatelor unităţi administrative. în opinia sfătuitorilor aulici ai Măriei Tereza - ce judecau lucrurile în termeni cameralişti, la scara întregii monarhii -, cea mai profitabilă soluţie era aceea ca însuşi numărul de sărbători catolice să se reducă în avantajul timpului destinat muncii.57 Cîştigul se întrevedea a fi dublu: nu numai "latinilor" urmau să le rămînă astfel mai multe zile lucrătoare la îndemînă, ci şi celor care, pînă atunci, fuseseră nevoiţi să le respecte inactivi praznicele. Evident, comparativ cu epoca lui Carol VI, conducerea monarhiei demonstra prin aceasta că se raporta într-un alt mod la problema sărbătorilor. Noul său demers în domeniu nu mai avea ca resort dorinţa fierbinte de a impune un timp unic al sărbătorii, nivelator şi, în multe cazuri, profund aculturant, ci calcule pur economic. 54 M.O.L., C 40, 182 cs., fasc. 30, nr. 971, f. 16. Expediată de la Beregszász (azi Beregovo), scrisoarea poartă data de 4 mai 1752. Analiza ei, la A. Hodinka, Története, p. 817-818. 55 A. HODINKA, Története, p. 818. 56 Ibidem. i7 Franz A. J. Szabó, Kaunitz and Enlightened Absolutism 1753-1780, Cambridge University Press, 1994, p. 213. Tendinţa de reducere a numărului de zile festive a fost una generală în Europa, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea: M. Lackó, The Reduction of the Number of Feast Days for the Catholics of the Byzantine Rite in Hungary in the XVIII Century, în Slovak Studies, IV, Historica, 2, Cleveland-Rome, 1964, p. 197.
