Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Istorie şi Geografie Istorică / Geschichte und Landeskunde / Történelem és országismeret - Structura aşezărilor şi structuri confesionale / Siedlungs und Konfessionsstrukturen / Települési és felekezeti struktúrák
118 Bujor Dulgâu comitatului, indică pentru anul 1804 o populaţie cifrată la 177.936 locuitori3. O altă monografie, publicată la un secol distanţă de către Borovszky Samu, oferă cifra de 224.796 locuitori în 18054. Conscripţia confesională a Episcopiei greco-catolice rutene de Muncaci aprecia populaţia celor 274 de localităţi din comitat la 166.389 de locuitori în 18045. Ludovicus Nagy publicată în 1828, la Buda, Notitiae politico-geographico-statisticae inclyti Regni Hungáriáé partiumque eidem adnexarum, în care avansează cifra de 225.808 locuitori6 . în sfârşit, statisticile din 1846 consemnează în comitat 247.724 de locuitori7 (cifra corectă este 247.734 n. a.). Ultimele două cifre par a fi mai verosimile. Oricum, se poate constata o evoluţie ascendentă în plan demografic, pe fondul unei stabilităţi politice şi economico-sociale ce a premers convulsiilor sociale şi naţionale din 1848-1849. Debutul secolului al XIX-lea găsea credincioşii greco-catolici sătmăreni, asemenea celor din Ugocea şi Maramureş, sub jurisdicţia Episcopiei greco-catolice de Muncaci. Potrivit conscripţiei din 1806, numărul credincioşilor greco-catolici era de 90.196, ceea ce reprezenta 54,21 la sută din totalul populaţiei comitatului. Comunitatea greco-catolică se înfăţişa, ca structură etnică, astfel: 74,61 la sută români, 8,59 la sută maghiari, 5,60 la sută ruteni, 11,30 la sută bilingvi şi alte etnii8. în Ugocea învecinată, spre pildă, greco-catolicii reprezentau 71,39 la sută din totalul populaţiei, iar 61,11 la sută dintre greco-catolici erau ruteni, 13,42 la sută români şi 3,46 la sută maghiari9. Românii din Sătmar şi Maramureş nu agreau păstorirea episcopilor de Muncaci. încă din 1790 aceştia vor cere cu insistenţă episcop de neamul lor şi ieşirea din cadrele diecezei. în 1810 Consiliul Locotenenţial Regal Ungar cere părerea episopului unit de Oradea Mare, Samuil Vulcan, în chestiunea dezmembrării Muncaciului. în raportul trimis la 30 iulie 1810, S. Vulcan arăta că această episcopie acoperea un teritoriu foarte vast, alcătuit din 13 comitate, respectiv 730 de parohii. Propune, printre altele, ca în urma dezmembrării să rezulte un număr de 3 episcopii. Cea de Muncaci (440 parohii) şi alte două noi: Eperjes (Preşov) 3 SziRMAY ANTAL, Szathmár vármegye fekvése, történetei és polgári esmérete, I, Buda, 1809, p.31. 4 BOROVSZKY SAMU, Szatmár vármegye, Budapest, f.a., p.509. 5 A munkácsi görögkatolikus püspökség lelkészségeinek 1806. évi öszeirása, Nyíregyháza, 1990, p.60 (în continuare A munkácsi püspökség) 6 KAvÁSSY SÁNDOR, Ismertetések a régi Szatmárrol, ín "Szabolcs - Szatmár megyei helytörténetirás", V-VI, Nyíregyháza, 1985, p.102. 7 Balogh Margit, Gergely Jenő, Egyházak az újkori magyarországon 1790 -1992, Budapest, 1992, p. 152. 8 A munkácsipüspükség, p.60 şi 64 9 Idem
