Gindele, Robert: Cercetări archeologice în judeţul Satu Mare (Satu Mare, 2014)
1919 - Octombrie
b) în seara zilei de 7-8 Octombrie a.c., a avut loc o ciocnire de trenuri în gara Czegled, între un tren în care se află compania 5-a c<ăi> f<erate> ce venea de la Szolnok şi un tren cu cai şi muniţiuni. Au fost 2 soldaţi răniţi, 5 cai morţi şi 9 vagoane deraiate. Cazul se anchetează. Operaţiuni: 1) Grupul G-ral Moşoiu: a) în cursul zilei de azi, s-a continuat predarea sectorului şi retragerea până la linia capului de pod, determinată de punctele: Liziera de vest a satului Tath (pe Dunăre), liziera V. de N. Sap, liziera V. Bajna, cota 369, (I.R.) cota 269 - Turkas mjr - Psz. Csordacut - cota 304 - Psz. O. Bank, cursul pârâului care se varsă în râul Vali Viz (până la cota 97, apoi cursul canalului) la liziera de sud a localităţii Felcsut; de aici linia urmează cursul râului Vali Viz până la cota 97, apoi cursul canalului care trece prin Szina Telep până la Oreg mjr. psz. (pe Dunăre), ocupând următoarele localităţi: Regimentul 7 Vânători şi bateria 5-a călăreaţă, Torbagy (12 km. est Bikske); Stat majorul Regimentului 2 Roşiori cu escadronul 1 şi 4 grupul de mitraliere la Pilisvarosvar (10 km. N.V. Buda); Escadronul 2/2 Roşiori la Esztergon, iar escadronul 3/2 Roşiori la Szent Endre; Stat majorul Regimentului 5 Roşiori cu grupul de mitraliere şi escadroanele 1 şi 2 Timok (20 km. sud-est Bicske); Stat majorul Regimentului 7 Roşiori cu escadroanele 2 şi 3 şi grupul de mitraliere la Paty (15 km. est Bicske); Escadronul 1/7 Roşiori la Bicske; Escadronul 4/7 Roşiori la Bajna (20 km. nord Bicske); P.C. al Regimentului 8 Vânători, cu batalionul 1 şi bateria 6-a călăreaţă la Buda; Escadronul 3/5 Roşiori la Alcsut, iar escadronul 4/5 Roşiori la Marţonvasar. b) Restul trupelor grupului, situaţia neschimbată. 2) Grupul G-ral Olteanu: Situaţia neschimbată. 3) Divizia l-a: Execută programul de instrucţie. 4) Grupul Banat: a) Divizia 21-a în serviciul de acoperire pe frontiera dinspre sârbi, execută recunoaşterea căilor de comunicaţie şi a poziţiilor de rezistenţă. b) Divizia 1 -a cavalerie şi Divizia 2-a, continuă cu progr<amul> de instrucţie. 5. Zona militară şi de supraveghere: Situaţia neschimbată. Gruparea forţelor în seara zilei de 8 Octombrie a.c. este cea arătată la Anexa nr. 3, Schiţa nr. 1919 Octombrie 9 a) Informaţiuni: 1) Situaţia politică în Ungaria, de la informatori: a) în cercurile politice din Budapesta, se vorbeşte de o lovitură de stat, pregătită de actualul comandant al armatei naţionale maghiare, Amiralul Horthy, în interesul restabilirii formei monarhice. Se zice că amiralul ar fi declarat că el se consideră încă ca servitor devotat al regelui şi că va lupta mai departe pentru tron şi ţară. 2) Din telegrame şi ziare cenzurate rezultă următoarele: a) Comisia interaliată din Budapesta, a comunicat Consiliului de război din Paris că "Valachii" au luat din Budapesta: 50 % din locomotive; 90 % din vagoane; 5000 vagoane cu marta; 63 vagoane cărbuni; 50 vagoane lână; 116 cai de curse; maşini de treerat, etc. b) O telegramă din Frankfurt, anunţă din sursă pariziană că Ungaria va trimite 7 delegaţi la conferinţa păcii şi chiar săptămâna viitoare, va stabili următoarele graniţe pentru Ungaria: La nord urmează Dunărea până la Pressburg, apoi de la marele cot al Dunării spre N.E. până la Maramaros Szighet, punctul comun de graniţă între România, Ungaria şi Cehoslovacia. La est, graniţa merge de la N la S de la Szighet la Someş, apoi dealungul acestuia până la est de Debreţin. La sud urmează Mureşul, apoi Tisa şi de aci la vest până la 417