Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Adrian Andrei Rusu: Românii din Regatul Ungariei şi cetăţile medievale. (Privire specială asupra secolelor XIII-XIV)
88 Adrian Andrei RllSU spirituale decât acelea conţinute în „obiceiului pământului” (asimilat cu ius valachicum), iar materiale, nimic mai mult decât cele etnografice. Ultima amplă emanaţie a acestei direcţii, evident anacronică, a fost produsă de către Avram Andea12. Abia la Iosif Pataki, aflat într-un contact mai strâns cu istoriografia maghiară, va fi pronunţată, în limba română, sintagma de „nobilime condiţionară”13. Tranziţia către rezolvările ultimilor ani a fost făcută nu de către istoriografia românească ardeleană, ci de către cea bucureşteană. Un merit, astăzi insuficient pus în evidenţă, l-a avut deja Dinu C. Arion14. Apoi, cu Petre P. Panaitescu, viziunile asupra destinelor românilor medievali erau prezentate ceva mai „optimist”. Autorul din urmă socotea că românii „cuceresc o nouă situaţie în Transilvania, după deposedarea lor prin cucerirea ungurească”, respectiv prin colonizarea rurală. Fundamentală a fost reînnodarea cercetării privitoare la elitele româneşti, odată cu numirea fără echivoc a „nobililor valahi”15. Maria Hóiban a ajuns, în sfârşit, la temeiurile iniţialei şi mult urmatei lucrări despre cnezi, publicată cu un veac în urmă. A făcut cuvenitele disocieri, în care apărea, într-o nouă lumină, şi categoria cnezilor iobagi de cetate16. în urmă, Radu Popa a scris temeinic despre caracterul patrimonial al stăpânilor cneziale şi raporturile lor cu regalitatea, inclusiv despre acelea intermediate prin cetăţi. loan Drăgan este cel care a pus în evidenţă cel mai complet fenomenul aristocraţiei-aristocraţiilor „naţionale” medievale din regatul Ungariei. El a făcut demersul strict necesar de scrutare a geografiei regatului, regăsind peste tot, soluţii asemănătoare, dar şi puternice particularisme provinciale determinate, în bună parte, pe realităţile etnice. Acelaşi fenomen al „condiţionărilor”, este reafirmat şi răzbate comparatist la croaţi ori slovaci. Drept urmare, Drăgan a definit cel mai bine categoria de nobili condiţionări români pentru intervalul pe care şi l-a propus drept ţintă, respectiv momentul în care cnezimea de obârşie patrimonială se varsă în starea nobiliară ori îşi trece numele moştenire unor juzi săteşti, mai mult ori mai puţin eligibili17. Din cele trecute în revistă rezultă că au rămas încă în afara studiului începuturile raporturilor dintre elitele cneziale şi cetăţi sau fortificaţii. Le vom 12 Banatul cneziat până la înstăpânirea habsburgică (1718), Reşiţa, 1996 (în continuare Banatul cnezial) 13 Domeniul Hunedoara la începutul secolului al XVI-lea, Bucureşti, 1973, p. LXVIII-LXXI. 14 Cnejii (Chinejii) români. Contribuţii la studiul lor, Bucureşti, 1938. 15 Introducere la istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969, p. 241,243. 16 Variaţiuni istorice în problema cnezilor din Transilvania, in RRH, IV (1965), nr. 5, p. 901— 923 şi Deposedări şi judecăţi în Banat pe vremea Angevinilor şi ilustrarea lor prin procesul Voya (1361-1378), in Studii şi materiale de istorie medie, V (1962), p. 62-64, ambele reluate in voi. Relaţii româno-maghiare, p. 213-231 şi 232-244. 17 Nobilimea românească din Transilvania. 1440-1514, Bucureşti, 2000, p. 61-62, 66-67, 208-219, 312-316.
