Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Cosmin Popa-Gorjanu: Feudalismul românesc?
Feudalismul românesc? 45 medievale termenii de vasal şi vasalitate”20. Am adăuga că nici pe cei de fief sau de feud nu i-am întâlnit. Autorul mai arată că boierii erau vasalii domnului, dar nu exista ceremonialul omagiului. Nu se poate stabili un paralelism între domeniul feudal românesc şi tipul domeniului clasic şi nici ipotezele privind apariţia rezervei feudale nu se pot susţine la o analiză atentă a documentelor interne21. Manole Neagoe a suprapus afirmaţiile unor texte istoriografice de autoritate pe dovezile documentare. Astfel el a demonstrat inconsecvenţele flagrante în interpretarea unor fenomene. Tot el a ajuns să identifice distorsiunile majore cauzate de identificarea în societatea românească a unor fenomene prezente în bibliografia istorică occidentală. Sunt remarcabile aprecierile sale cu privire la utilizarea schemei ideale ori a tiparului feudalismului occidental. Obiecţiile sale se referă la feudalismul croit după modelul occidental de Petre P. Panaitescu. Manole Neagoe nu respinge utilizarea modelului ci încearcă numai să îi precizeze particularităţile în cazul românesc. Deşi informată temeinic, lucrarea sa avea scopul de a corecta unele distorsiuni. La concluzii identice ajungea şi Dinu C. Giurescu în 1978, ocupându-se de problema fărâmiţării feudale în ţările române în secolele XIV-XV22. Critici avizate din perspectivă marxistă a adus însă Henri H. Stahl în câteva lucrări. într-o lucrare publicată în 1980 el făcea o critică fermă, sociologică, a terminologiei vagi a istoricilor cu privire la societatea medievală. Desfăşurându-se în cadrul dat de ideile şi definiţiile marxiste, demersul lui Stahl constă din precizarea modului de producţie şi a modului de exploatare, a actorilor, adică a producătorilor şi a exploatatorilor, pe un spaţiu cronologic ce se întinde din vremea statului dac până în perioada modernă. Pe baza caracteristicilor modului de exploatare, el a distins existenţa a două tipuri: unul tributal, în care exploatatorul nu se amestecă îil procesele de producţie ci percepe numai plusprodusele comunităţilor pastoral-agrare, în cantităţi şi la termene precise (specific structurilor nomade iar mai târziu statului care i s-a substituit), şi unul feudal, în care exploatatorul organizează direct producţia şi percepe taxe proporţional cu cantitatea obţinută de la fiecare gospodărie în parte. Stahl atrage atenţia că a înfăţişat „de fapt două modele, două tipuri ideale, aflate logic în relaţii de opoziţie contradictorie, dar care nu au decât o valoare pur euristică, fiind instrumente de cercetare, nu descrieri ale realităţilor istorice, [s.n. C. P.-G.] Cu alte cuvinte, tipul „tributal” şi tipul „feudal” nu trebuiesc considerate drept două faze care s-ar 20 Ibidem, p. 107. 21 Ibidem, p. 122-123. 22 D. C. Giurescu, Caracteristici ale feudalismului românesc, in Anuarul Institutului de Istorie ţi Arheologie laţi, 15 (1978), p. 395-402.
