Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Cosmin Popa-Gorjanu: Feudalismul românesc?
40 Cosmin POPA-GORJANU Feudalismul şi Şcoala Critică. Pentru a detecta începuturile feudalismului în istoriografia românească am recurs la sondarea operelor unora dintre istoricii interbelici reprezentativi, precum A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Petre P. Panaitescu şi Gheorghe Brătianu. Aşadar, facem precizarea că aprecierile care vor urma nu sunt decât rezultate ale unor sondaje, fără nici o pretenţie de investigare exhaustivă. Sperăm totuşi că aceste aprecieri vor stârni interesul pentru investigaţii istoriografice de adâncime şi de precizie. Fără îndoială că termenul de feudalism a fost receptat de gânditorii români înainte de începutul secolului XX şi că investigarea originii sale este o temă interesantă. însă aceasta nu cade în sfera de interes a acestui studiu. Ne preocupă mai mult conceptele utilizate de istoricii români din secolul XX întrucât acestea au încă o influenţă sporită în istoriografia românească contemporană. A. D. Xenopol, deşi îşi însuşise terminologia curentă la sfârşitul secolului XIX şi începutul sec. XX, este remarcabil că utilizează termenii de feudalism ori feudal foarte parcimonios. în Istoria Românilor din Dacia Traiană, descriind mulţimile care au descălecat Ţara Românească şi Moldova, el preciza că acestea erau formate din români ieşind „din nişte mici state organizate în chip feodal, care reproduceau în mai mic, aproape toate elementele şi condiţiile de viaţă ce se aflau în întregul din care făceau parte”. Tot aceşti descălecători au adus cu ei de peste munţi „principiul monarhic al cârmuirii prin voievozi, nobleţă cu drepturile şi îndatoririle sale, obiceiul feodal al dăruirei de pământuri şi multe altele”1. Pentru A. D. Xenopol, ca şi mai târziu pentru Nicolae Iorga, Ungaria reprezenta un spaţiu al feudalismului. Totuşi, este remarcabil că în întregul volum termenul de feudal nu ajunge să-l înlocuiască pe cel de boier. Sinonimul pentru boier, din Ţara Românească ori Moldova, este la Xenopol termenul de nobil. Sistemul de donaţii funciare, era în viziunea lui Xenopol „împrumutat de unguri de la feodalismul apusan, şi trecuse apoi la români când aceştia se desfacuseră de monarhia maghiară. Dăruirea de pământuri care forma în apusul Europei chitul cel mai puternic al statului, deveni şi în Ţările Române mijlocul cel mai temeinic de întărire a domniei”2. Din acest ultim citat s-ar putea trage concluzia că Xenopol era adeptul unei definiţii a feudalismului în care accentul se pune pe fief. La vremea sa termenii de feudalism şi cei derivaţi fuseseră deja receptaţi (nu ne îndoim că receptarea în societatea românească s-a petrecut cu mult mai devreme) însă nu se abuza de ei atunci când se făceau descrieri ale societăţii româneşti medievale. în acelaşi volum, Xenopol mai 1 A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, III, Primii domni şi vechile aşezăminte 1290-1457, Bucureşti, 1914, p. 61. 2 Ibidem, p. 191.
