Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
88 Achim Viorel 5. Documentul emis la Roma în 1421 lasă să se înţeleagă că atunci (în acel an sau cu puţin timp înainte) a avut loc o convertire (de oarecare amploare) la catolicism a românilor din zona Beiuşului. Nu se spune explicit, dar acest lucru rezultă din subtext. Beneficiile de care urma să aibă parte biserica trebuia să fie folosite pentru misiunea în rândul românilor, pentru ca aceştia “să fie convertiţi mai repede (citius) la credinţa catolică”. Ne întrebăm dacă, într-adevăr, a avut loc atunci la Beiuş şi în regiunea înconjurătoare un eveniment de acest fel. Mai întâi, referirea la convertirea la catolicism a locuitorilor din Beiuş nu poate fi adevărată, odată ce populaţia oraşului era exclusiv maghiară şi catolică. Dacă a avut loc un astfel de eveniment, el a privit satele din regiune. Pentru a putea înţelege mai bine documentul, vom căuta să vedem care a fost situaţia confesională a românilor de pe domeniul Beiuşului în jurul anului 1421. în legătură cu istoria confesională a românilor de aici nu avem prea multe date. Este însă sigură apartenţa lor la ortodoxie. Presiuni în direcţia catolicismului s-au făcut, desigur, mereu, fără însă ca izvoarele epocii să fie prea generoase cu informaţii de această natură. în zona Beiuşului a fost localizată de către unii istorici români35 36 acea episcopie ortodoxă de pe terra filiorum Belekuese, de care vorbeşte scrisoarea papei Inocenţiu 111 către arhiepiscopul de Calocea (Kalocsa), din 3 mai 1205'(>. Localizarea e greşită, cel mai probabil episcopia fiind situată la hotarele sudice al regatului ungar, în regiunea Sirmium37. Unele dintre personajele cărora papa Clement VI li s-a adresat în cunoscuta scrisoare din 17 octombrie 134538, ce consemnează succesele catolicismului în rândul românilor (Olachi Romani), au fost localizate în regiunea Beiuşului39. Este vorba de voievozii Seneslau din Syprach (aşezare identificată cu Suplac), Vladislau din Bivinis (Beiuş), Nicolae de Remecha (Remetea) şi Aprozie din Zopus (Topa). 35 T. Cipariu, Acte si fragmente latine romanesci pentru istori'a beserecei romane, mai alesu unite, Blaj, 1855, p. XII; C. Auner, Câteva momente din începuturile Bisericei române, Blaj, 1902, p. 95- 96; R. Popa, Les recherches archéologiques dans le probleme de la formation des Etats médiévaux roumains, în RRH, XII (1973) nr. 1, p. 56, n. 34; idem, Zur kirchlichen Organisation der Rumänen in Nordsiebenbürgen im Lichte des patriarchalischen Privilegiums von 1391, în Ostkirchliche Studien, XXIV (1975) nr. 4, p. 317; idem, Ţara Beiuşului, p. 20. Localizare undeva în Bihor: Şt. Pascu, Contribulium documentare la istoria românilor în sec. XIII şi XIV, Sibiu, 1944. p. 8-9; idem, Voievodatul Transilvaniei, I, ed. II, p. 164. 36 Fejér, II, p. 459-460; A. Theiner, Vetera monumenta Slavorum meridionalium historiam illustrantia, I, Roma, 1863, nr. 62, p. 40; Acta Innocentii PP. III (1198-1216), ed. Th. HaluSéynskyj, Roma, 1954, nr. 78, p. 300-301: DIR. C, veacul XL XU şi XIII, I, nr. 47, p. 29 (trad, rom.). Pentru acest document, vezi şi Acta Innocentii PP. III, p. 99-100; Ş. Papacostea, Românii în secolul al XllI-lea. între Cruciată şi Imperiul mongol. Buc., 1993, p. 59. 74-75. 37 Această localizare şi la A. Bunea, Ierarhia românilor din Ardeal şi Ungaria, Blaj, 1904. p. 192- 193; idem, încercare de istoria românilor până la 1382, Buc., 1912. p. 197. 38 A. Theiner, Vetera monumenta historica Hungáriám sacram illustrantia, I, Roma, 1859, nr. 1045. p. 691; llurmuzaki, 1/1, nr. 551, p. 697-698; DIR. C, veac XIV, IV, nr. 372, p. 266-267 (trad, ront.), p. 643; Acta Clementis PP. VI (1342-1352), ed. AI. L. Tăutu, Roma, I960, nr. 60, p. 100-102; DRII. D, Relaţii între Ţările Române, I, nr. 32, p. 60-61 (cu trad. rom.). 39 Vezi demonstraţia la C. Pavel, op. cit., p. 42-53.
