Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Convertirea la catolicism a românilor din zona Beiuşului 87 Zona Beiuşului a fost una masiv românească. Românii de aici erau amintiţi, alături de unguri, în actul din 23 mai 1294 care consemnează ultimatumul pe care Roland Borsa, voievodul Transilvaniei, l-a dat apărătorilor cetăţii Finiş, în frunte cu castelanul, magistrul lacob. Roland Borsa garantează retragerea celor asediaţi, obligându-se să-i apere timp de 15 zile împotriva atacurilor din partea ungurilor şi românilor: “ab omnibus, sive Ungarys sive Olacys, sive nostris sive ecclesie sive infra indagines Solumus sive extra constitutis”29. E vorba aici atât de românii de pe domeniul episcopiei cât şi cei de pe domeniul familiei Borsa. De când apar în documente şi până în zorii epocii modeme românii din zona Beiuşului aveau rânduielile lor sociale, judiciare şi de altă natură proprii30. Elita românească era formată din cnezi, voievozi şi crainici, care stăteau în fruntea satelor şi care aveau rolul principal în administrarea şi judecarea lor, ca şi în reglementarea raporturilor cu stăpânul feudal (episcopul de Oradea). Voievozii sunt amintiţi pentru prima dată pe domeniul (ulterior districtul) Beiuş dacă nu la 134531, atunci la 134932. în 1363 este menţionat, într-o problemă de partaj patrimonial, loan, voievodul din Beiuş {Ivan, voyvoda de Bulenusf3. Justiţia funcţiona pe baza dreptului românesc. Scaunul de judecată era format din 12 juzi (cnezi) şi era condus de un voievod sau vicevoievod. în anii 1442 şi 1444 episcopul de Oradea, loan Dominis; a emis două diplome care reglementau obligaţiile şi drepturile românilor din districtul Beiuş34. A fost, cum se şi spune în diploma din 1444, o reconfirmare a unor libertăţi mai vechi. Aceste acte, îndeosebi ultimul, deosebit de cuprinzător, permit o bună cunoaştere a situaţiei românilor din acest ţinut şi a autonomiei de care se bucurau. 29 G. Wenzel, Codex diplomatics Árpádianus continuatus, X, Bp., 1873, nr. 99, p. 153-154; Hurmuzaki, 1/1, nr. 427, p. 524; DIR. C, veacul XIII, II, nr. 452, p. 404-405 (trad, rom.), p. 513. 30 Despre realităţile sociale şi politice româneşti de pe domeniul Beiuş: C. Pavel, op. cit., p. 54-68; L. Moldovan, Documente privitoare la istoria cnejilor din districtul Beiuşului în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în Revista arhivelor, III (1960) nr. 2, p. 248-261; D. Prodan, Domeniul Beiuşului ...; S. Dragomir — S. Belu, Voievozi, cnezi şi crainici la românii din Munţii Apuseni şi din regiunea Bihorului în evul mediu, în Acta Musei Napocensis, III (1966), p. 173-181; L. Borcea, Obştea sătească din Bihor, voievozii şi cnezii ei în secolele X11I-XV1I, în Crisia, XII (1982), p. 146- 151; Şt. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, III. p. 460-461, 474-475, 528-529, 530: I. A. Pop, Instituţii medievale româneşti. Adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) în secolele XIV-XVI, Cluj- Napoca, 1991, p. 167-178. Vezi şi R. Popa, Ţara Beiuşului, p. 20-21. 31 Vezi nota 38. 32 Actul dat de episcopul de Oradea la 17 iulie 1349; vezi nota 52. 33 Fejér, VII/3, nr. 41, p. 48-49 (sub 1263); IX/3, nr. 191, p. 364-366; G. D. Teutsch — F. Firnhaber, Urkundenbuch zur Geschichte Siebenbürgens, Wien, 1857, nr. 74, p. 75 (sub 1263); Plurmuzaki, 1/1, nr. 219, p. 304 (sub 1263); 1/2, nr. 56, p. 75; Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, I, ed. Fr. Zimmermann, C. Werner, Hermannstadt, 1892, nr. 100, p. 88 (fragm.); Documenta historiam Valachorum in Hungária illustrantia usque ad annum 1400 p. Christum, ed. E. Lukinich, L. Gáldi, A. Fekete Nagy, L. Makkai, Bp., 1941, nr. 122, p. 163 (regest; în continuare: Doc. Val.); Documenta Romániáé Historica. C, Transilvania, XII, Buc., 1985, nr. 145, p. 122-123 (cu trad.' rom.; în continuare: DRH). Acest personaj era voievod al domeniului Beiuşului, nu voievod al oraşului Beiuş. 34 Bunyitay V., op. cit., II, p. 300-303. Vezi şi idem, Bihárvármegye oláhjai s a vallás-unió, Bp., 1892, p. 13-14; loan A. Pop, op. cit., p. 170-172.
