Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
230 Recenzii însemnat absolut nimic în istoria urbanismului provincial. Cel mai simplu ar fi să o aleagă singur (pe cea apărută până la 1976) din trimiterile lui Herwig Ebner (Die Burg als Forschungsproblem mittelalterlicher Verfassungsgeschichte, în vol. Die Burg im deutschen Sprachraum. Ihre rechts- und Verfassungsgeschichte Bedeutung. I. Sigmaringen, 1976, p. 35-36). Mai departe, totul pare un joc de căutare a generalului într-o lumea reală foarte mozaicată şi deloc dispusă să se conformeze unor scheme-cadru. Simpla neatestare a unor localităţi miniere nu este privită în primul rând ca accident, ci ca o posibilă ierarhie (p. 37). Nu ştim ce ar putea să însemne un “centru meşteşugăresc mai mare” (größere Handwerkszenter) de talia Orăşiei într-o schemă tipologică. Se consideră că la 1330 era câte un oraş în fiecare comitat (p. 36). Dar, pentru Turda nu are ce cita, iar pentru Secuime, se citează “târgul” Mureşului. Mai departe recunoaşte că aşa ceva nu există nici în alte locuri (comitatele Crasna, Hunedoara, Zarand, Târnava, Maramureş). întâlnim tipuri de aşezări care nu au nimic cu oraşele (vezi şi lista din finalul recenziei). Vom observa, de pildă că includerea în paginaţie a unor referinţe privitoare la Colţeşti-Trascău se datorează numai faptului că Eheleus, fiul lui Eheleus, poartă titlul de “comes” (p. 58). Or, nici vorba de un comite teritorial (indiferent de ce tip), ci este vorba despre un titlu din ierarhia socială, ca şi cel de magister. Pentru a urmări construcţiile particularizate ale autorului, nu ne propunem să facem o nouă carte. Alegem însă trei exemple pe care le vom urmări îndeaproape. Cu prilejul primei noastre recenzii exemplele au fost altele. Primul, cel al Timişoarei, este unul “neutru”, căci nu ne-am ocupat niciodată special de el, cel de-al doilea este al Albei Iulia, iar al treila Sibiul, unde lucrurile stau cu totul altfel. Dar, asigurăm pe toţi care ne citesc că şirul nu se opreşte, nici pe departe aici, în orice moment, în orice sit-oraş, am avea ceva de notificat, ca informaţie suplimentară ori critică. Atestarea cetăţii Timişoarei de la 1266 este pusă automat în organizarea castelanvicecastelan (ultimul menţionat doar din anul 1323) (p. 51). Dar, aşa cum ştim deja de oarecare vreme, la 1266 se pomeneşte nu cetatea, ci o categorie umană care ţinuse de ea (castrensi). Regele Carol Robert a construit acolo o cetatea nouă (în relaţie sau nu cu castrul arpadian), care a primit apoi structura nouă de organizare, inclusiv cu castelani şi vicecastelani, care nu funcţiona încă în a doua jumătate a secolului al XlII-lea. Autorul se îndoieşte de existenţa unui palat anterior celui de la începuturile secolului al XV-lea, cu toate că regele Carol Robert trebuie să fi avut un motiv locativ extrem de serios (recunoscut de întreaga istoriografie medievistică) să zăbovească acolo atâţia ani. în schimb, ni se dă drept certă suprafaţa cetăţii, de 1,7 ha, cu o locuire posibilă de 30 familii! Trebuie să se ştie însă că despre acea cetate nu se cunoaşte nici cea mai mică parte de incintă, că nu posedăm nici planuri de secol XVIII din care să poată fi dedusă, datorită marilor transformări cauzate de paşalâc, iar locuirea cetăţilor în această perioadă istorică este un cu totul alt subiect decât acela al oraşelor, pentru care autorul ar fi avut nevoie de o documentare cu totul specială. Vom menţiona doar în treacăt că locuirea cu familiile, aşa cum ne este sugerată, nu este nici măcar plauzibilă; cetatea era locuită de stăpân sau administrator şi de personalul care o facea funcţională (soldaţi, meseriaşi de întreţinere, servitori), în cea mai mare parte fără familii. Cât priveşte oraşul, din nou cifre de o mare precizie matematică: suprafaţa aproximativ 16 ha, suprafaţa deţinută de loturi, aproximativ 12 ha. în prima etapă, intuiţia (pentru că nu este nimic altceva) autorului ne copleşeşte cu o dimensiune medie de circa 1000 m2. Şi populaţia pare a fi cunoscută: circa 70-100 familii la 1250, 150-200, la 1300 şi peste 350, înainte de marea ciumă de la 1347 (p. 237)! La 1347, grupe de familii sunt repartizate deja şi pe cartiere (circa 120 în Stadt, cel mult 60 în Palanca Mică, circa 70, în Palanca Mare). Suma de circa 280, este întregită cu un nou areal de locuire din preajma
