Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Opinii
220 Bogdcm-Florin Popovici Primele izvoare care atestă toponimul, indicându-1 ca loc de trecere pentru armatele thököliene, sunt cele din 1733, 1734, 1735, 1747 şi 1768. Ignorând sursele prezentate de Szalay Béla, C. Rezachievici contestă mai întâi izvorul prezentat de Pavel Binder. “Această însemnare nu ar face decât să consemneze târziu una din tradiţiile locale despre trecerea peste munţi a oştilor lui Thököli”130. Apoi, cercetătorul bucureştean aduce noi argumente, geografice, împotriva acestei variante. Dacă ar fi mers pe Padina Lupului, susţine C. Rezachevici, armatele “ar fi fost cu siguranţă văzute sau simţite de observatorii din cetate, dar mai cu seamă de straja imperială din fortificaţia de pe Măgura, al cărei câmp de observare domina întreg spaţiul dintre cetate şi Piatra Craiului. Autorul acestor rânduri s-a convins de acesta vizitând locul fortificaţiei imperiale amintite şi Padina Lupului. In cazul trecerii pe la Padina Lupului, generalul Heissler n-ar mai fi putut fi surprins”1 Aceste argumente nu sunt, după opinia noastră, convingătoare. Izvoarele afirmă că “Heissler primise la timp ştiri despre ei [rebelii curuţi]...[dar] i-ar fi subestimat, dorind să-i aştepte în zona de şes şi să-i înfrângă acolo”132. Apoi, trebuie să precizăm că realitatea geografică este puţin diferită de prezentarea cercetătorului bucureştean. Fie şi numai o simplă analiză a hărţilor topografice133 134 demonstrează imposibilitatea fizică pentru observatorii din cetate să supravegheze zona curmăturii Poiana Mare - obârşia Padinii Lupului; în teren, reconstituirea este aproape imposibil de realizat astăzi, deoarece - spre deosebire de 1690 - versanţii Măgurii dinspre cetatea Bran sunt împăduriţi. Cât despre fortificaţia de pe Măgura, considerăm că ar fi fost foarte interesante o serie de precizări în plus. Arheologii braşoveni, din datele noastre, datează construirea fortificaţiei amintite undeva în secolul al XVIII-lea, fapt confirmat şi de lipsa oricărei menţiuni pe izvoarele cartografice1,4 cercetate, oricum, fortificaţia nu ar fi putut fi operaţională la 1690. Pe de altă parte, este puţin probabil ca această coborâre să se fi desfăşurat doar pe Padina Lupului. Aşa cum de altfel o şi arată alte izvoare, mai multe poteci de pe culmea Măgurii par să fi fost folosite de trupe, neexcluzând aici şi variantă sugerată de Szalay, a coborârii pe la Gura Râului. Iată de ce ;>utem afirma că ocolirea pasului Bran s-a făcut la vest de acesta, prin traversarea culmii Măgura, pe potecile de plai care se aflau în această zonă. Fără a fi convinşi că trupele au folosit neapărat cel mai scurt şi cel mai puţin periculos drum, considerăm că această variantă respectă fidel realitatea documentară, anumite proporţii ale realului, precum şi geografia regiunii, pe care cei ce au îndrumat trupele au cunoscut-o. Bătălia de la Zămeşti a fost una din ultimele încercări de contestare militară de către turci a controlului austriac în Transilvania. Dincolo de amploarea 130 Ibidem, p. 175. 131 Ibidem, p. 176. 132 DANIC, col. Microfilme Austria, r. 198, c. 449. Mulţumim şi pe această cale dnei Ileana Rateu, Facultatea de Arhivistică Bucureşti, pentru traducerea documentului din limba germană. 133 Harta topografică a României, scara 1: 25 000, Bucureşti, 1981/1982, planşa L-35-87-B-C. 134 DANIC, col. Microfilme Austria, r. 198. c. 316, 487. Mulţumim colegului Miliai Georgiţă, DJAN Bihor, pentru traducerea documentului din limba germană; Arhiva Bisericii Negre Braşov, f. 26, IV, nr. 58, f. 358v°-359r°.
