Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Opinii
212 Bogdan-Florin Popovici confruntare93. Este puţin probabil ca o astfel de apropiere în timp să nu fi avut repercusiuni asupra memoriei contemporanilor, fie că vorbim de cronicari, fie că vorbim de localnici. Trebuie de aceea, opinăm noi, să avem permanent în vedere că relatările ar putea încurca cele două confruntări... Nu ne-am propus o trecere în revistă exhaustivă a istoriografiei problemei. Am încercat să aducem în prim plan principalele puncte de vedere asupra chestiunii în discuţie, insistând şi asupra acelor surse, după opinia noastră ignorate, neutilizate sau interpretate defectuos până în prezent. După cum se poate remarca, identificarea succesiunii evenimentelor şi, în particular, localizarea drumului urmat de armatele aliate spre Zărneşti nu întruneşte nici pe de parte unanimitatea cronicarilor sau a istoricilor. Iată de ce considerăm necesară o analiză a câtorva elemente, mai importante, din textele prezentate anterior. In primul rând, constatăm că, aşa cum remarca şi Constantin Rezachevici, sursele din perioada desfăşurării evenimentelor nu precizează nici un toponim care ar permite identificarea exactă în teren a traseului trupelor thököliene. Secolul al XVIII-lea însă aduce în prim plan o localizare, care se referă la zona montană dintre Bran şi Zămeşti, pe potecile existente pe versantul Măgurii (între care se distinge prin frecvenţa menţiunilor Padina Lupului) sau prin zona defileului de la Gura Râului, între Măgura şi Piatra Craiului. în a doua jumătate a secolului al XIX- lea - cel puţin după datele pe care le avem până în prezent - încep să apară noi reconstituiri ale traseului (propuneri: zona Crăpăturii Pietrei Craiului şi zona valea Dâmboviţei - Tămaş - Valea Bârsei). Aşadar, cronologic vorbind, relatările cele mai apropiate de evenimente - şi, dintr-un anumit punct de vedere, cele mai credibile - stabilesc traseul traversării montane prin regiunea Bran - Zămeşti. Un loc comun în mai multe mărturii asupra evenimentelor îl reprezintă “munţii fără drum” pe care ar fi venit trupele thököliene. Realitatea documentară infirmă însă aceste mărturii “radicale”. încă de la 1598, Filippo Pigafetta amintea de existenţa “unui alt drum pe unde pot umbla caii, destul de aproape de capătul acestei văi [Valea Dâmboviţei] din Ţara Românească, tot la stânga [privind de la Târgovişte spre Braşov], care poate ajunge chiar în şesul Braşovului; şi când Sinan şi-a aşezat tabăra la Târgovişte, a fost temerea că va trimite pe acele poteci o ceată de cavalerie şi va ataca armata noastră din spate, tăindu-i aprovizionarea”94. De asemenea, despre existenţa unor alte drumuri în jurul cetăţii Bran aminteşte şi înţelegerea dintre braşoveni şi principele Gabriel Báthori (1625), unde se menţiona: “Toate drumurile şi potecile de lângă cetate, în afară de drumul regal şi de poteca numită Paraho95, să fie închise, astfel ca nimeni să nu poată circula pe ele”96. în fine, într-un document din 1642, Gheorghe Rákóczi I porunceşte braşovenilor să 93 Szádeczky, op. cit., p. 239. n. 1. Vezi şi Szalay, Thököly ..., p. 125, precum şi Rezachevici, op. cit., p. 225-226, cu referinţe bibliografice. 94 Călători străini despre ţările române, III, Buc., 1971, p. 562. 95 Deşi uneori a fost identificată cu Valea Prahovei, poteca Paraho este localizată implicit de document ca fiind lângă cetatea Bran. 96 Apud F. Saivan, Viaţa satelor din Ţara Bârsei în Evul mediu (sec. XIII-XVII), Buc., 1996, p. 119.
