Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Opinii
Din nou despre drumul lui Thököli peste munţi 201 Rucăr şi găsindu-se plaiu aproape de Bran au intrat toate oştile16 în câmp spre Tohan şi Zămeşti”17. Cronica muntenească anonimă nuanţează datele existente în celelalte izvoare: “De aici, Constantin voievod, având oameni ai muntelui despre Rucăr şi Dragoslavele, care-i ştia plaiurile, au purces către Ardeal, facându-se cuvânt că vor să meargă pe la Bran şi să treacă. Iar când s-au apropiat la munte, au lăsat drumul Branului şi an luat alt plai, care pogora în Ardeal den sus de Bran şi pe acela au mers şi s-au pogorât toată oastea cu nevoie mare, atât cât nu mai avea nădejde să se mai întoarcă pe acea cale... Constantin vodă şi cu Chiuciuc sultan au rămas în deal unde privea foarte bine rânduielile oştilor... de vreme ce toată nădejdea lor era pierdută a se mai întoarce pe acea îndărăt... văzând că biruiesc turcii pe nemţi, s-au pogorât cu sultanul în vale...”18. Alte izvoare contemporane sunt cronicile turceşti. Dintre acestea, o destul de exactă relatare (în sensul în care elementele geografice descrise pot fi identificate cu destulă precizie) este cea a lui Silahdar Findiklili Mehmed Aga: “Hanul, în drumul său, unna să intre în o mare trecătoare, numită Rokal [Rucăr], care era locul de trecere din părţile Ţării Româneşti în Ţara Ardealului. în apropierea palăncii Katri Iii [?], ce se găsea în mijlocul trecătorii, în locurile înguste pe unde urmau să treacă oştile islamice, afurisiţii inamici făcuseră întărituri de copaci - pe care le numeau şanţuri - pentru a se fortifica, pregătind şi tunuri. Ghiaurii păzitori puseseră stăpânire pe acele locuri, cu vreo 1000 de pedestraşi, astupându-le astfel foarte bine. Atunci un număr de 2000 pedestraşi din armata lui Thököli trecând munţii prin nişte locuri greu de străbătut, i-au lovit din spate pe afurisiţi... După ce au pus stăpânire pe întărituri, ca şi pe cele două tunuri, ...[oamenii lui Thököli] s-au dus asupra cetăţii numite Barad [Bran], care este situată la capătul celălalt, spre locul de trecere în Transilvania, şi care constituie adevărata cheie a trecătorii. Locul de trecere fiind foarte prăpăstios şi trecerea pe acolo, spre a ajunge la câmpie, fiind foarte anevoioasă, a trebuit să se facă popas de câteva zile, pentru a se pregăti cele necesare. [Era acolo oastea lui Heissler pentru a apăra trecătoarea.] Sosind ştirea că ei s-au pregătit să se apere, şi să împiedice trecerea gaziilor prin trecătoare, au fost chemaţi în cortul sultanului Cerkez Ahmed [pentru sfat] toţi comandanţii de oaste, hazande (Gâzi Ghiarai), craiul Thököli şi beiul Ţării Româneşti. S-au înţeles ca ei să treacă munţii şi să-i înconjoare pé la spate pe duşmanii legii. în acest scop, au fost pregătite călăuze pricepute şi lăsându-se pe loc toate poverile, tunurile şi muniţiile, în ziua de luni, a 16-a zi a lunii zilkade [21 august], gazii musulmani echipaţi uşor au urcat pe jos [munţii]. Călăreţii, de asemenea, au devenit pedeştri. Ei s-au urcat pe un munte mare... şi fără poteci, aflat în dreapta lor, asemănător muntelui Kaf. Când gazii musulmani 16 Variantă: “găsindu-se plaiul au intrat aproape de Bran toate oştile”. 17 R. Popescu Vornicul, Istoria domnilor Ţării Româneşti, Buc., 1963, p. 192. 18 Istoria domnilor Ţării Româneşti de la 1688 la 1717, Buc., 1959, p. 30-31; vezi şi Magazin istoric pentru Dacia, V (1847), p. 93-184.
