Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
148 Ana Dumitran diplome de înnobilare şi recompense materiale. Restul fie a optat pentru un Calvinism integral şi integrator — prin structurile Bisericii maghiare - în etnia maghiară, fie a ocupat o poziţie intermediară, acei filocalvini cu rol de “coloană a cincea”, oportunişti îndatoraţi şcolilor calvine care, prin acţiunea lor de subminare a ortodoxiei, pregăteau terenul pentru o convertire în etape, proces de durată lungă dar cu o finalitate sigur favorabilă taberei protestante133. Trebuie să subliniem mai întâi că ceea ce numim ortodoxie transilvană are destul de puţin în comun cu teologia şi dreptul canonic şi chiar cu ritualul înţeles în integralitatea sa profesate de Biserica Răsăriteană. Lipsa unei instrucţii sistematice, funcţionarea precară la nivel superior a ierarhiei ecleziastice, raritatea cărţilor de cult au făcut ca spiritualitatea românească să rămână destul de tributară credinţelor şi practicilor rituale precreştine, calitatea de ortodox fiind cu adevărat recognoscibilă doar la nivel jurisdicţional, în fermitatea cu care românii ardeleni şiau exprimat apartenenţa la grupul eclezial aflat în dependenţă de Constantinopol. Convieţuirea cu catolicismul, mai apoi cu denominaţiile protestante, caracterizată uneori printr-un confesionalism îngust şi brutal, a detenninat o evoluţie în care, pentru a putea face ordine şi a limita inerentele abuzuri, nevoia de autodefinire s-a intersectat mereu cu încercarea de penetrare a modelelor occidentale, rezultând o simbioză între ceea ce era apreciat ca specific credinţei şi ritului profesate de Biserica Răsăriteană şi o serie de elemente specifice modului de funcţionare administrativă a celor occidentale. Filtrul Reformei protestante la acest nivel acţionând mai puţin în Transilvania, şi trecerea de la un model la altul a fost mult facilitată. în virtutea acestei evoluţii, similitudinea până la un punct a atribuţiilor diverselor categorii care compuneau corpul sacerdotal al Bisericii româneşti cu cele ale ierarhiei ecleziastice maghiare calvine, bazată pe antecedentele catolice, a făcut mult mai uşor de receptat partea cu referire la latura administrativă a programului reformator conceput de superintendenţi, însuşirea unor elemente care să apropie ierarhia ecleziastică românească din Transilvania cât mai mult de Calvinism fiind dependentă de gradul de participare la dialog a fiecărei trepte ierarhice în parte. Acest raport de proporţionalitate explică de ce unele instituţii au suferit o influenţă calvină mai mare decât celelalte, raportul stabilit apoi între cele două Biserici dând măsura influenţei pe care cea maghiară a avut-o asupra celei româneşti, balanţa înclinându-se în direcţia calvinizării. Preexistenţa însă a elementelor de inspiraţie occidentală în funcţionarea sa denotă că “Biserica românească reformată” nu s-a născut sub impactul prozelitismului calvin, ci prin acesta a început evoluţia sa în ambianţa Reformei protestante. Istoria specifică a ortodoxiei în Transilvania ar fi putut deci, în ultimă instanţă, să conducă spre soluţii asemănătoare. Cum nu la fel au stat lucrurile în ceea ce priveşte structura credinţei şi a ritualului, contribuţia Reformei protestante la acest nivel, deşi s-a vrut una devastatoare, a fost nevoită să se limiteze o vreme la mult mai dificila sarcină a 133 O ultimă analiză vezi la E. Chr. Suttner, Anfänge einer zum Calvinismus tendierenden Theologie in der Orthodoxie Siebenbürgens in der 2. Hälfte des 17. Jahrhunderts, în XVI. Internationaler Byzantinistenkongreß, Akten II/6, Jahrbuch der Österreichischen Byzantinistik, 62/5, p. 153-161.
