Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Aspecte ale politicii confesionale a Principatului calvin faţă de români 127 “reformate” a Bisericii româneşti din Ardeal. Gestul său dovedeşte că “reforma românească” era deja desăvârşită. Anii 1682-1683 s-au dovedit astfel a fi ani de cumpănă pentru ortodoxia transilvană. La capătul lor poziţia celor doi parteneri era inversată, Biserica românească preluând iniţiativa în cadrul dialogului său cu calvinismul. De acum şi până la sfârşitul secolului al XVII-lea Biserica Reformată maghiară va juca mai degrabă un rol protector decât unul coercitiv, chiar dacă mitropoliţii vor fi nevoiţi să subscrie în continuare programul de reformare. Criza de autoritate din 1697 şi revenirea în 24 noiembrie 1698 la prima versiune a programului de calvinizare46, aceea formată din cinci condiţii “foarte slabe şi puţine”47, sunt dovezi ale reculului prozelitismului calvin şi nu probe incriminatorii care să justifice, doar prin ele însele, dorinţa Bisericii româneşti de a-şi continua evoluţia în uniune cu catolicismul. Programul reformator şi consecinţele sale asupra fizionomiei Bisericii Ortodoxe din Transilvania Ridicat la nivel de politică confesională, ca ţel explicit exprimat de statul dornic să-şi asigure o mai eficientă coeziune prin disciplină şi aculturatie, prozelitismul calvin a acţionat în patru direcţii: cea a discursului teologic, o alta a ritualului, una instituţională şi una jurisdicţională. Modalităţile prin care s-a încercat impunerea noii confesiuni au constat în alcătuirea de programe reformatoare, de acceptarea cărora a fost condiţionată ocuparea funcţiilor în ierarhia ecleziastică românească, în editarea cărţilor necesare pentru aplicarea acestor programe, în emiterea unei legislaţii care să asigure o mai bună supraveghere a Bisericii româneşti. 1. Nivelul discursului teologic. Constatând că “nu se poate găsi [...] un asemenea candidat fia vlădicie], care să-şi schimbe religia din temelie”, superintendentul Geleji Katona István îi împărtăşea principelui Gheorghe Rákóczi I convingerea că “ar fi deajuns pentru început, dacă am putea îndupleca obştea neluminată să părăsească superstiţiile, iar dacă Domnul Dumnezeu îi va lumina mai bine, vom ajunge cu timpul la mai mult”48. Câteva dintre acestea fuseseră deja enumerate în prima sa variantă a programului reformator, prezentată principelui la 22 septembrie 1640, viitorul vlădică urmând “să înduplece pe toţi Românii din ţară să părăsească serbarea Vinerilor” şi “să interzică obiceiul de a-şi alege femeie ca regina Rusaliilor şi jocurile hoinăreşti să le oprească peste tot”49. Acestor practici, ţinând strict de religia populară, le-au fost adăugate şi superstiţiile asociate cu ceremonia înmormântării (obicejul de “a se pune în sicrie bani de drum, mâncare sau alte lucruri [...] arderea de lumânări deasupra mormintelor, bocetele şi convorbirea cu cei morţi şi comândarea”), cu depunerea unui jurământ (care trebuia 46 Conform afirmaţiei lui P. Bod, Brevis Valachorum ... Historia, p. 359. 47 Conform aprecierii superintendentului Geleji. 1. Lupaş, op. cit., p. 211. 48 Scrisoarea către principe din 24 septembrie 1640. ibidem, p. 209-210. 49 Ibidem, p. 208.
