Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2000 (4. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
Evoluţia familiei nobile române bănăţene Racoviţa de Caransebeş 97 pământurile arabile şi locurile pentru depozitat fânul, toate în valoare de 14 florini. De asemenea, el a mai plătit şi o compensaţie de 14 florini, egalând astfel aproape suma rezultată din vânzarea curţii din Caransebeş, atribuită foştilor condivizionali19. Ladislau Pribék de Racoviţă este pomenit pentru ultima dată documentar în anul 1519 când, alături de nobilii loan Fiat şi Francisc Fiat de Armeniş (cu care s-a înrudit prin alianţă, fiica sa, Magdalena, fiind soţia lui loan Fiat), a fost dăruit de către regele Ludovic II cu pădurea Lozna din districtul Caransebeş, drept recompensă pentru serviciile militare prestate de aceşti nobili în luptele de la frontiera regatului împotriva otomanilor20. Se confirma asfel încă o dată, dacă mai era nevoie, calitatea de nobil a acestui reprezentant al familiei Racoviţă, recunoaşterea şi răsplătirea serviciilor militare de către regalitate dovedind faptul că personajul în cauză şi-a exercitat cu credinţă una din îndatoririle definitorii pentru orice feudal - serviciul militar faţă de suveranul său. De altfel, regele reacţionează în maniera tradiţională, statuată de canoanele feudale, răsplătind fidelitatea supuşilor săi printr-un act de donaţie ce are semnificaţia sa. Analizând ansamblul documentelor de stăpânire acordate de regalitatea maghiară feudalităţii române bănăţene începând cu a doua jumătate a secolului XIV, putem aprecia ca marea parte a acestora au fost reconfirmări scrise ale unor stăpâniri strămoşeşti, prin care elita socială românească a Banatului medieval a avut acces în rândurile nobilimii recunoscute a regatului. Mai puţine sunt donaţiile iniţiale acordate acestor nobili români, acest fapt decurgând din situaţia conjuncturală. Intr-o primă fază, regalităţii i-a fost suficient să plătească credincioasele slujbe ale cnezilor români bănăţeni prin confirmarea scrisă în stăpânirile originare, constituite în secolele anterioare şi acceptate în mod tacit de arpadieni. Cnezii români s-au limitat pentru început la a accepta această manieră de recompensare a obligaţiilor militare prestate constant în favoarea regalităţii, obligaţii ce se constituiau în acelaşi timp într-o modalitate sigură de a-şi prezerva posesiunile şi statutul social-juridic, care ar fi putut fi compromise dacă potrivit noilor norme introduse de angevini, stăpânirea funciară nu ar fi fost însoţită de actul scris. Odată ce patrimoniul funciar al familiilor nobile române bănăţene a fost recunoscut în mod oficial de principala autoritate a regatului, încep să se semnaleze acte de donaţie similare celui din 1519, ce vin să completeze ansamblul stăpânirilor strămoşeşti deţinute de nobilii români. Documentul din 1519 este relevant şi din perspectiva genealogică, deoarece alături de principalii beneficiari ai daniei sunt atestaţi şi cei patru fii ai lui Ladislau de Racoviţă, rezultaţi din căsătoria lui cu nobila doamnă Caterina, şi anume: Iacob, Martin, Petru si Ladislau. Despre primii doi fii, Iacob egregius şi Martin Pribék nu se ştie dacă au fost căsătoriţi sau au avut urmaşi. Cel de-al treilea fiu, Petru, a fost căsătorit cu Ana, însă se pare că nici el nu a avut moştenitori. Cât despre Ladislau Pribék II, un document din 1544 atestă faptul că a fost căsătorit cu Marta Pobora (fiica nobilului Petru Pobora şi a Doroteei de Gârlişte), iar două documente mai târzii, datate în anii 1572 si 1590 sugerează ca posibili urmaşi ai 19 E. Hurmuzaki, op. cit., 11/3, p. 292, nr. 216; 1. A. Pop, op. cit., p. 152. 20 Ibidem, II/3, p. 309, nr. 226.
