Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2000 (4. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
92 Ligia Boldea din informaţiile existente, iar evoluţia sa ca parte a feudalităţii româneşti bănăţene se poate reconstitui prin analogie cu celelalte familii nobile ale Banatului, chiar dacă momente esenţiale ale destinului istoric nu au rezistat timpului. Rolul său va spori însă simţitor pe parcursul secolului al XVI-lea, îndeosebi în perioada frământată a luptelor pentru tronul Ungariei dintre loan Zápolya şi Ferdinand de Habsburg, dar mai ales în anii ce au urmat transformării unei mari părţi a regatului Ungariei în paşalâc. Era perioada când membri ai acestei familii ocupau importante funcţii în administraţia locală, dovedindu-se la înălţimea statutului lor nobiliar pe care îl deţineau încă din secolul anterior. Referindu-ne la posesiunile familiale ale Racoviţenilor, din documentele consultate a rezultat un patrimoniu funciar relativ modest, cele aproximativ 15 moşii prezente cu consecvenţă în informaţia documentară fiind concentrate în apropierea Caransebeşului, în depresiunea cu acelaşi nume, şi nu putem să nu ne întrebăm daca imediata vecinătate a întinselor stăpâniri ale influentelor familii Bizerea (în nord-est), Fiat (în sud), Măcicaş şi Mâtnic (în nord şi nord-vest) nu a constituit una din cauzele ce a împiedicat familia să-şi extindă dreptul de stăpânire în zonă. în cadrul anexei 1 propunem o prezentare schematică a principalelor posesiuni ale Racoviţenilor, limitată desigur de sursele documentare existente. Pentru a intra în fondul problemei, începutul secolului al XV-lea reprezintă momentul debutului documentar al familiei nobile de Racoviţă, debut punctat doar de participarea unor reprezentanţi ai familiei în calitate de megieşi la punerea în posesie a membrilor familiei Măcicaş sau Mâtnic. Astfel, au fost atestaţi Cristofor, fiul lui Petru de Racoviţă în 14281 şi Valentin de Racoviţă în 14402 3 * *. Desigur, asemenea informaţii sumare nu permit nici un fel de consideraţii privitoare la începuturile acestei familii. Ele au totuşi meritul singular de a semnala existenţa ei într-o perioadă mult anterioară deplinei sale afirmări social-economice şi politice, într-un context care o plasează alături de reprezentanţi recunoscuţi ai unor familii bănăţene deja nobile, fapt ce ne confirmă ipoteza că Racoviţenii au urmat acelaşi curs firesc al ascensiunii în ierarhia feudală locală ca şi celelalte exponente ale elitei societăţii româneşti din această parte a regatului. Anul 1448 vine să ateste statutul recunoscut, de familie nobilă, al Racoviţenilor, prin desfăşurarea unui proces de o factură aparte, cu semnificaţii multiple, atâta vreme cât părţile în cauză au avut un statut social-juridic sensibil diferit. Astfel, adunarea nobililor districtului Sebeş (nos universi nobiles de districtu Sebes), întrunită la 8 august 1448 sub conducerea banului de Severin, Mihail de Cérna, judeca procesul dintre nobilii Şerban, Dumitru, Ladislau şi loan de Măcicaş şi Negrilă, iobagul nobilului George de Racoviţă pentru dreptul de stăpânire asupra "muntelui" Selye7'. Procesul abordează un litigiu interesant din 1 E. Hurmuzaki, N. Densuşianu, Documente privitoare la istoria românilor, Bucureşti, 1887, 1/2, p. 556, nr. 465. 2 C. Feneşan, Documente medievale bănăţene, Timişoara, 1981, p. 33. 3 E. Hurmuzaki, op. cit., p. 748, nr. 619; vezi şi comentariul la I. A. Pop, Instituţii medievale româneşti. Adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) în secolele XIV-XVI, Cluj-Napoca, 1991, p. 133; A. Andea, Banatul cnezial până la înstăpânirea habsburgică (1718), Reşiţa, 1996, p. 158.
